Am citit ceva care m-a bucurat și vreau să împărtășesc cu dumneavoastră: Ilie Sârbu (73 de ani), socrul lui Victor Ponta – consilier onorific al premierului Marcel Ciolacu –, a fost numit membru în Consiliul de Administrație al Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva.
Vă jur, când mi-am amintit că Ilie Coi mai există și că e funcțional, că vânează mai departe funcții și sume, mi-am zis: băi, nu e totul pierdut, lumea aia frumoasă pe care o știm, în care am crescut, în care ne-am format ca cetățeni deprimați și fără nici o speranță, nu a dispărut cu totul.
Zic unii că nea Ilie Coi nu ar avea nimic de-a face cu domeniul. În primul rând că, pentru el, totul e domeniu. Domeniu de vânătoare. Ce prinde, treaba lui, nu ne băgăm noi. În al doilea rând, că nea Ilie a fost în atâtea dosare încât măcar unul dintre ele tot are legătură cu pădurile.
Păi, nu e el ministrul care a nășit vânzarea pădurilor României către Schweighofer?
Nu apare el în stenograme din dosarul lui Hrebe?
Hai, mă, ce naiba, vorbim de un om pregătit care, iată, la vârsta la care alții mănâncă pensie de 30 de ani deja, el își pune cunoștințele și experiența în slujba țării.
Respect, nea Ilie Coi!
Portret al Carlanului la tinerețe cu socru
Tata socru ….pinochio …..au ramas fara partid , fara Ghită la portiță …🙈
Cind le vezi moacele …..îți vine sa îi barbierești ….