Se vorbește cu vădit dispreț despre vedetele de carton create de televiziuni, tabloide și revistele pentru coafeze. Sau, mai degrabă, se vorbea. Pe vremea când Eurovision-ul făcea audiență, iar emisiunile de cancan aveau rating. Între timp, în mod ciudat, interesul tabloidal s-a mutat din zona prostituatelor minore, dornice de afișări pentru a-și mări sau întreține clientela, în zona politică. Asta, după ani întregi în care, din dorința de a evita subiectul, unii dintre cei care luau decizii în mass-media au încercat să explice că oamenii nu mai sunt interesați de politică. Poate că parțial era adevărat. Poate că oamenii erau interesați să-și trăiască viața. A lor, nu a altora. Dar a venit criza economică, iar mulți au vrut să afle ce, dar mai degrabă cine a provocat-o. Inevitabil, și nu doar în România, s-a ajuns la politicieni. La cei care, având toate frâiele în mână, n-au făcut nimic pentru a-i opri pe băieții deștepți ai speculațiilor economice să fure. Ba, pe alocuri, au participat și ei la jaf, lipindu-și pe fețe, ca să nu fie recunoscuți, afișe din care zâmbeau populației cu toți dinții.
Și, brusc, politica a redevenit interesantă. Doar că, între timp, câtă vreme cetățenii fuseseră plecați din cetate în city-break-uri și vacanțe all-inclusive, politica se schimbase. Dintr-o îndeletnicire sobră, cu momente de circ rare și rezervate doar marginalilor extremiști, politica a devenit un spectacol televizat, transmis sau povestit 24 de ore din 24, șapte zile pe săptămână.
Pe noi ne și ajută faptul că avem cel mai mare număr de televiziuni de știri pe cap de locuitor. În doar 15 ani am ajuns de la 0 la 5 televiziuni de știri. De fapt, s-ar putea să fie 6, iar dacă transformările de la TVR se vor realiza, vor fi 7. Există țări ceva mai dezvoltate economic, ba chiar și cu populație mai mare decât a României, în care există doar o singură televiziune de știri sau chiar nici una. Dar nouă ne place să fim mereu în vârfurile clasamentelor. Avem, așadar, cam cele mai multe televiziuni de știri dintre țările UE. Pe bulgari, moldoveni, ucraineni, sârbi și unguri, adică vecinii noștri imediați, oricum i-am bătut de multă vreme.
Numai că, orice am face, suntem o țară săracă. În știri, desigur, căci, altfel, o știe toată lumea, munții noștri se îmbracă în aur, deși se dezbracă pe mărunțiș în fața oricărui exploatator forestier. Nu se întâmplă în România într-o zi atâtea lucruri care să poată deveni știri de nivel național, iar televiziunile românești nu dau știri externe pentru că, noi fiind cireașa de pe tort a omenirii, pur și simplu nu ne interesează ce se întâmplă în lume. Așa că e greu, al naibii de greu, să umpli programul unei televiziuni, mai ales al uneia de știri. Cât să tragi de un subiect? Cât să lungești pelteaua?
Așa au apărut emsiunile de știri care nu sunt știri. Sunt, de fapt, un soi de mini-talk-show-uri în care se discută nimicuri, cu aerul că s-ar descoperi, din nou, Americile, fisiunea atomică și penicilina. Dar un singur prezentator ar plictisi repede telespectatorii, așa că, pe lângă moderatori/prezentatori, s-a făcut loc și pentru mulți invitați. Foarte mulți. Gândiți-vă la doar cinci televiziuni de știri, cu, să zicem, 12 ore de emisiuni pe zi și cu doi-trei invitați, în medie, pe emisiune. Practic, televiziunile de știri devorează, zilnic, între 100 și 150 de invitați. E greu să găsești atâția oameni dispuși să-ți umple ție programul în schimbul unei iluzorii celebrități. Așa că, încet-încet, în studiourile televiziunilor de știri au început să-și facă sălaș politicienii. Mulți dintre cei 466 de parlamentari stau mai mult prin studiouri decât în Cameră sau în Senat. Iar lor li se adaugă cei care n-au prins loc pe listă și câțiva analiști/comentatori/guralivi buni la toate, care comentează de la legile siguranței naționale la apariția ghioceilor, fără a se pricepe cu adevărat la nici unul dintre subiecte.
Audiențele televiziunilor de știri, însumate, ne arată faptul că, zi de zi, peste un milion dintre concetățenii noștri se uită cu gurile deschise la aceste arătări de carton care, de fapt, n-au nimic de spus. Uneori îți vine să crezi că alegerile parlamentare au loc doar pentru a furniza material nou pentru studiourile televiziunilor de știri, pentru a mai schimba puțin fețele mai prăfuite și mai antipatice, care nu fac mereu audiență.
Acești 100-150 de oameni care apar zilnic la televizoarele de știri și cei care-i urmăresc fără aparat critic sunt, până la urmă, cei care stabilesc agenda publică și cosmetizează realitatea. În spatele politicienilor, analiștilor și telespectatorilor de carton e lumea reală, aia din care dispar pădurile și nu apar autostrăzile, iar banii negri călătoresc între continente cu viteza fibrei optice.
Din păcate, când a început iar să ne intereseze politica, politica nu mai era acolo. Fusese înlocuită, în absența noastră, cu niște cartoane de proastă calitate, pe care până și sloganurile dau prost.
Delicios articol…. Am si eu o curiozitate: „analistii” sunt sau nu remunerati?
Si inca bine de tot daca anal-izeaza unde trebuie!
Si ca sa fie tabloul complet 99%din reclame sunt la medicamente. Oare e o legatura?
Excelent! Într-un articol viitor așteptăm şi posibile soluții pentru cei captivi în pânzele demagogilor.
@stefi: avand in vedere ca 90% din reclamele la medicamente sunt cele ce tin de problemele sistemului digestiv iar 80% dintre ele se refera la diaree si constipatie, atunci legatura cu emisiunile de la televiziunile de stiri este evidenta.
Apropo de asta, o intrebare ce ma macina de multa vreme: de ce reclamele la bauturi alcolice pot fi difuzate doar noaptea dar cele la medicamente pot fi difuzate oricand?
Una la mana, consumul excesiv de medicamente poate dauna la fel de mult precum cel de spirtoase. Asta daca nu cumva medicamentele contin cam ce contineau solutiile de dezinfectare din spitale, respectiv apa chioara.
Doi la mana, prefer oricand sa mananc in timp ce vad reclame la alcoale in loc de obsedantele reclame in care unii se screm o zi ca sa iasa rahatul din ei sau cele in care ni se erata aproape explicit cat de eficient actioneaza tampoanele sau cum medicamentul x stopeaza diareea.
Prin prisma reclamelor astora, betivii par sa aiba mai multa demnitate si decenta decat utilizatorii de medicamente.