Săracii hipsteri, au pătimit atît de mult în această revistă şi mai ales la această rubrică, că deja mi se rupe sufletul să mai scriu despre ei. Toată lumea îi ocărăşte şi nimeni nu înţelege că tocmai dintr-un complex al unui micropenis spiritual sînt ei aşa cum sînt.
Acestea fiind zise, săptămîna trecută s-a bifat încă o petrecere de nişă pentru hipsterimea din Capitală. De ceva vreme încoace, problema cea mai mare cu hipsterii e că trebuie să-i aduci mereu în locuri din ce în ce mai dubioase, din ce în ce mai greu accesibile, ca să poată şi ei să spună că „au fost acolo înainte să fie cool“. De multe ori au acustică nasoală şi toalete care nu fac faţă, dar măcar sînt cul. Şi cu cît mai vintage e locul, cu atît mai bine. Acum ceva vreme se purtau petrecerile la Casa Revoluţionarilor, anul trecut prin nu ştiu ce hale. Sînt sigur că, în cîteva luni, o petrecere în Catedrala Mîntuirii Neamului neterminată ar rupe gura tîrgului. Cuibul hipstărelii de săptămîna asta a fost Casa Presei Libere – sau Casa Scînteii, ca să fie mai retro. Adaugă ceva referinţe bacoviene la tema petrecerii şi ţi-ai umplut aula cu dîrlăi cu tricouri cu anchior aşa de adînc că le vezi buricul. În rest, aceleaşi cisterne de bere Grolsch, muzică nu foarte rea şi preţuri cît să-ţi permiţi o beţie. Se pune întrebarea de ce au nevoie hipsterii de toate aceste chestii obscure şi exotice, cînd e clar pentru toată lumea că a fi hipster a devenit deja o treabă pretty mainstream şi că nu-i vînează nimeni, ca pe ilegaliştii comunişti, ca să-i vîre la zdup pentru că nu ascultă Inna.
Publicat în Cațavencii, nr. 47, 28 noiembrie – 4 decembrie 2012
