Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

ROBERT ȘERBAN: „Poezia nu e numai în cărțile subțiri, ci e peste tot”

Zoom ROBERT ȘERBAN: „Poezia nu e numai în cărțile subțiri, ci e peste tot”

A devenit timișorean în urmă cu mulți ani. Robert Șerban e poet, prozator, eseist, editor de carte și om de televiziune. Face parte din acea categorie de optimiști care văd și partea goală a paharului.

Cristian Teodorescu: Cum supraviețuiește o editură de poezie, cum e Brumar, de exemplu?

Robert Șerban: E o întrebare cu care și eu (mă) cercetez destul de des, mai ales că de cîțiva ani nu mai sînt angajat la Brumar, ci colaborator. Am și eu mirarea asta: cum de se poate, dom’le?! Și aflu că e un efort uriaș pe care managera de la Brumar, Loredana Tîrzioru, îl depune, cum, de altfel, și ceilalți proprietari-mangeri-directori ai editurilor axate pe publicarea poeziei. Iar asta înseamnă implicarea în parteneriate cu o serie de instituții mai mult sau mai puțin culturale, aplicarea pentru subvenții necesare apariției cărților, vizite pe la sponsori, implicarea financiară a autorilor, implicarea financiară a managerului editurii și a familiei sale. Dar numai cine nu riscă nu falimentează, nu-i așa? Fiindcă aflu, conform unui sondaj recent, că jumătate din populația României nu a citit niciodată nici măcar o singură carte, iar mai puțin de 2% dintre conaționali cumpără carte într-un an. Te apucă plînsul și rîsul, deopotrivă și deodată! Păi, nu pare, atunci, publicarea poeziei o nebunie?

C.T.: Deși mulți văd în voi, poeții, o specie pe cale de dispariție, nu numai că v-ați adaptat, dar din cîte știu sînteți mai mulți ca niciodată. Cum vine asta?

R.Ș.: Păi, exact ca atunci cînd treci noaptea prin cimitir și începi să cînți, ca să uiți de frică. Și deodată mai auzi pe un altul cîntînd, pe altul fluierînd, pe unul vorbind tare și de unul singur, pe un altul rîzînd. Fiecare ca să-și facă, într-un fel sau altul, curaj. Și bineînțeles că unde-s mulți spaima slăbește, iar cînd aud gălăgie, morții se sperie și stau cuminți la locurile lor. Așa că poeții merg mai departe, vii și, aparent, nevătămați. Iar paradoxul face să părem mulți și peste tot, chiar și acolo unde-ai crede că nu ne avem locul: în proză. Nu, domnule, ubicuitate înainte de toate!

C.T.: După părerea ta, cine sînt cititorii de poezie de azi – tineri, vîrstnici? Fac parte din anumite categorii profesionale?

R.Ș.: Zău că nu-mi dau seama… Ar părea că oamenii mai tineri, care încearcă să se limpezească, ori să se tulbure, și caută în poezie substanța magică pentru asta. Ar putea fi și cei mai în vîrstă, care au mai mult timp să-și survoleze existența și să folosească, pe post de GPS, cîte-o carte de poezie. Unii zic că cei care lucrează din greu, multinaționalii, fug direct în lirică atunci cînd scapă de la serviciile unde nu văd în fața ochilor decît ecrane ori alte obiecte aseptice. Alții cred că, totuși, cei care au tangențe cu artele sînt și cei care mai scormonesc prin versuri. M-aș duce să arunc o privire la barometrul acela, cu 2% cumpărători de carte, ca să găsesc, poate, un răspuns, dar mi-e teamă că nu mă mai întorc. Așa, eu îmi imaginez că poezie citește tot omul, fiindcă poezia nu e numai în cărțile subțiri, ci e peste tot, la tot pasul, încît e imposibil să nu dai ochii cu ea.

C.T.: Care sînt criticii de poezie în al căror gust ai încredere?

R.Ș.: Poți să rănești oameni pe care îi admiri, la care ții, în care ai încredere, care contează pentru tine doar nerostindu-le numele, la un moment dat, fiindcă sînt mai mulți și îl poți uita pe unul sau pe altul. Acum, de exemplu, ar putea fi un astfel de moment.

C.T.: (Să se mai spună că poeții nu știu să fie delicați cu cei care-i critică!) Faci de mulți ani emisiuni de televiziune la Timișoara. Din curiozitate jurnalistică sau fiindcă așa era fișa postului la angajare?

R.Ș.: Acuși se împlinesc douăzeci de ani de cînd fac televiziune. Vreo nouă i-am petrecut la Analog, cu A cincea roată, unsprezece – la TVR Timișoara, cu Piper pe limbă. Săptămînă de săptămînă, chiar și vara. Nu am fost niciodată angajat la TV, ci extern, cum se zice. Am realizat și moderat cele două emisiuni, al căror format era și este al unui talk-show cultural, care a durat de la două ceasuri și jumătate pînă la 55 de minute, cît are acum Piper-ul. Și am făcut-o și o fac dintr-o mare curiozitate, dintr-o uriașă admirație pentru lumea artiștilor, dar și din bucuria de a împărtăși public aceste dialoguri cu oameni de excepție.

C.T.: Care e volumul tău de versuri de care te simți cel mai apropiat?

R.Ș.: Zic și eu, previzibil, ca tot prozatoru’: ăsta, ultimul, Tehnici de camuflaj, de la Tracus Arte. Poate fiindcă în el sînt topite zone din viața mea recentă, eșecuri, mici revelații, tristeți, întîmplări fericite sau nefericite, prostioare, semne pe care le-am primit sau le-am făcut. Mai citesc din ea pe la festivaluri ori pe la întîlniri cu elevi și mă încearcă… neverosimilul. Mă mir și eu cum de am fost în stare să spun, doar în cîteva cuvinte, povești care au durat zile în șir. Cum de am putut să strîng în numai trei-patru versuri amintiri pe care le derulasem, în minte, seri în șir? Da, sînt cel mai eu în volumul acesta și încă îmi sînt simpatic.

C.T.: Recomandă-mi, cu explicații, una dintre cărțile tale de convorbiri cu personalități ale culturii.

R.Ș.: Ar putea fi A cincea roată, fiindcă acolo sînt mai multe interviuri, 15, și le-am ales pe cele mai cele din multele pe care le făcusem până în 2004, cînd cartea a apărut la Humanitas. Dar Roata nu se mai găsește, așa că de citit ar fi Prozator din silă, cartea-dialog cu unul dintre cei mai originali scriitori ai Generației ’80, Viorel Marineasa, apărută la Casa de Pariuri Literare, în 2017. Acolo nu e doar povestea sa, ci și, cumva, a Timișoarei literare din ultimii 50 de ani, a unor prietenii culturale, a cîtorva întîmplări care au contat în istoria locului. Eu fac aceste interviuri nu fiindcă n-aș avea cu ce să-mi ocup timpul, ci întrucît sînt o mulțime de oameni care au fost actorii și martorii unor istorii care se pot pierde odată cu ei. E de datoria noastră să depunem mărturii, să povestim, să aflăm lucruri ce pot fi importante pentru o mai bună înțelegere a lumii în care trăim și în care vor trăi cei care vin după noi. De unde să știe cei tineri cum a fost dacă nu mai e cine să le spună? Memoria trebuie pusă la lucru. Marineasa e un scriitor-martor. Și ca el mai sînt. Pe de altă parte, nu e simplu să convingi un om să se împărtășească, nu e ușor să pui cap la cap întrebările și răspunsurile, să redactezi, să corectezi, să revii asupra unor pasaje, să recitești. E complicat. Dar cred că e musai să facem și asta, dincolo de micile ori marile noastre – cum se spune azi – proiecte. Cei buni de lîngă noi trebuie să facă parte din proiectul nostru personal.

C.T.: Cum îi merge festivalului de literatură pe care-l prezidezi?

R.Ș.: Festivalul Internațional de Literatură de la Timișoara a ajuns la ediția a VII-a, ceea ce, sincer să fiu, îmi părea imposibil acum șase-șapte ani. De ce? Fiindcă știm cît de șubrede sînt lucrurile la noi, cît de pe muchie e totul, cît de imprevizibilă e orice întreprindere. Și mai e problema banilor. Ca să faci un astfel de festival, pe durata a trei-patru sau chiar cinci zile (cum a fost anul acesta), trebuie să te bazezi pe un sprijin serios, fiindcă e vorba despre obrazul pe care îl pui în joc atît în fața publicului, cît și în fața invitaților. Iar la FILTM au venit nume importante ale literaturii, nu doar din Europa, ci și, spre exemplu, din cele două Americi, cea de Nord și cea de Sud. Ei bine, ca printr-o minune, totul a mers pînă acum excelent, am avut sprijinul Primăriei Timișoara, al Consiliului Local, iar acum, în 2018, mai consistent, și pe cel al Consiuliului Județean Timiș. Cred că am folosit cum se cade acești bani, fiindcă, de fiecare dată, Sala Baroc a Muzeului de Artă din Timișoara, unde se ține festivalul, a fost plină și arhiplină de iubitori de literatură, fiindcă presa a relatat cu generozitate și de bine despre el, fiindcă a suscitat interesul. Or, cred că unul dintre sensurile existenței unui astfel de eveniment e să convingă publicul să participe la el, iar asta înseamnă că trebuie să fie de foarte bună calitate. Și mai e ceva foarte important în toată ecuația reușitei FILTM: cele patru coechipiere ale mele – Oana Boca-Stănescu, Ioana Gruenwald, Oana Doboși-Potcoavă, Raluca Selejan.

C.T.: De unde se trag certurile dintre timișoreni de cînd orașul a fost ales Capitală Europeană a Culturii în 2021?

R.Ș.: Din faptul că foarte mulți oameni care fac cultură ori lucrează pentru cultura locului vor ca această șansă enormă, pe care o are orașul, să nu fie ratată. Să nu fie o chestie… drăguță, dar fără relevanță, fără efecte de durată. Apoi, fiindcă nu există suficientă transparență a modului în care se cheltuiesc banii publici, care sînt alocați pentru a face acțiunile premergătoare anului 2021. Totuși, eu plec de la gîndul că cei care au fost numiți și aleși să pună în operă proiectul cu care Timișoara a cîștigat competiția cu celelalte trei orașe finaliste sînt oameni care își doresc și pot să facă asta. Dar, pe de altă parte, știu clar că și cei care au tras semnale de alarmă cum că acțiunile nu au ritm, nu au percutanță, că sînt nereguli de organizare, inclusiv financiare, procedurale, sînt oameni de bună credință, care au făcut și fac cultură în Timișoara, care au în spate cariere profesionale extraordinare. Și e foarte bine că ei sînt reactivi și că nu lasă lucrurile să meargă de la sine, în dorul lelii. Timișoara trebuie să dea lovitura în 2021, să organizeze evenimente memorabile, cu rază lungă de acțiune, care să o plaseze definitiv în circuitul cultural și turistic al Europei.

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

romania100
Editoriale
  • O, ce veste minunate!

    11 decembrie 2018

    Ultraliberalul Macron s-a comportat ca un peștișor de acvariu dispus să facă ordine în ocean. Adică să-i scutească pe marii rechini de taxa pe pradă și să le mărească guvizilor […]

  • Manu militari

    11 decembrie 2018

    Un grup organizat de generali SRI înfășurat, ca un fular de postav, în jurul președintelui Iohannis, la Alba Iulia. O imagine-stigmat, rămasă pe umărul Centenarului, în lipsă de altceva mai […]

  • Cel mai lent din curtea școlii

    11 decembrie 2018

    În decembrie 2015, Klaus Iohannis era pe val. Sărbătorea un an de la preluarea mandatului prezidențial și reușise să scape de guvernul PSD condus de Ponta, instalând un guvern tehnocrat. […]

  • În mahalalele istoriei

    4 decembrie 2018

    În vreme ce stafia miliardarului Soros stă cu ochii pe fostele țări socialiste ca nu cumva guvernanții să bage nechezol în rația noastră de libertate, Karl Marx și-a scos și […]

  • Cîinii de pază ai Securității

    4 decembrie 2018

    Samsarul agrar Adrian Rădulescu, valetul moșierului de la Nana și fost parlamentar PDL, a recunoscut controlul serviciilor asupra listelor de candidați. “Nu l-am adus noi, l-au adus Serviciile și ni […]

bt
romania100