România alb-negrului bine făcut

A trecut rapid cererea CNSAS depusă în instanță prin care cere confirmarea faptului că Roxana Wring, membru USR, a colaborat cu Securitatea.

Înțeleg că, în anii ’90, se gândeau unii și alții că nu vor fi prinși sau aveau asigurări de la Servicii că dosarul lor e pus bine, nu o să umble nimeni la el, dar azi de ce ai mai avea o asemenea naivitate? Nu-i așa, Petroave?

Roxana Wring a lucrat, la 22 de ani, vreme de doi ani, la ONT. Între 1977 și 1979. Apoi s-a căsătorit cu un cetățean britanic și, la 25 de ani, a părăsit România.

Iată ce spune doamna Wring despre munca la ONT: „Am întocmit raportări şi procese-verbale pe care, la vârsta respectivă, le-am considerat a fi parte din birocraţia stufoasă şi inutilă a serviciului. Nu am semnat niciodată nimic în faţa unui ofiţer al Securităţii, despre care să ştiu că ocupă o astfel de funcţie. Bănuiam că directorul ONT are legături cu Securitatea, dar niciodată nu am avut o certitudine în acest sens”.

Bineînțeles că prima reacție este: da, mă, știm, ai scris ceva, dar tu credeai că scrii altceva. Iar despre nenea ăla care era de la Securitate ai crezut că lucrează la Poștă.

Bineînțeles că normal, logic și uman ar fi să facem distincții și să interpretăm cazurile de colaborare cu Securitatea în moduri diferite. Adică să fim nuanțați.

Una este să fii închis în pușcăriile comuniste, să-ți scoată ăia dinții și să știi că familia ta e amenințată, și cu totul altceva este când vorbim de oameni care au turnat ca să le fie bine, mai bine, de oameni pe care semnăturile și turnătoriile i-au ajutat să urce în carieră. Nu-i așa, Manole?

Suntem și aici ca în domeniul Justiției: atât de mult am fost mințiți și furați, că o spunem simplu: să-i ia pe toți, nu mă mai interesează probele.

La fel și în treaba cu Securitatea: colaboratori ordinari toți.

Asta cred că s-a și dorit: să judecăm în alb și negru, să simplificăm maxim, să nu gândim mult, să nu facem diferențe, să nu fim nuanțați.

2.521 de vizualizări