Până la Blagoveștenie, când se consumă pește, românii aflați în Postul Mare beneficiază în fiecare week-end doar de dezlegări la ulei și vin, combinație tip „fudulie-temelie“ înțelept aleasă de cineva care știa ce înseamnă să bei vin și să o iei pe ulei. Despre oameni și femei, vinuri și ulei, în florilegiul următor.
Mulți români cu venituri mici aleg și în acest an uleiul medicinal ieftin, pe care îl strecoară prin pâine să i se ducă mirosul; alții preferă uleiul de păr, aromat, sau mult mai masculinul lubrifiant multifuncțional WD-40.
Localurile cu pretenții propun clienților o bogată gamă de uleiuri virgine, obținute prin presare la rece, în vreme ce obișnuiții bufetelor de cartier, fără dare de mână, se mulțumesc cu uleiurile la pet.
Inspectorii au descoperit în multe unități uleiuri contrafăcute: produsele „Ulei de regiune superior“, „Ulei căpșunică“ și „Ulei de voie bună“ nu conțineau untdelemn, ci untdeplacaj. În plus, au depistat și barmani care înșelau clienții, vânzându-le ulei îndoit cu apă.
Mii de neveste au ascuns de soții lor uleiul din gospodării, ca să evite excesele; din pricina sevrajului uleios, câțiva, cărora le tremurau mâinile, au băut uleiul din candele ori chiar din motorul mașinilor.
Niște necunoscuți au spart mai multe gogoșerii și au furat cazanele cu ulei; spargeri au avut loc și la saloane de înfrumusețare, de unde au dispărut uleiurile pentru masaj, iar doi ospătari s-au plâns că le-a dispărut uleiul din oliviere, de parcă l-ar fi băut careva.
În multe localități s-au format cozi în fața băcăniilor și magazinelor de piese auto; patronii acestora au decis să vândă câte doar un litru de ulei de persoană, să ajungă la toată lumea și să nu iasă scandal; a doua zi, pe uși au fost lipite afișe „Nou! Am primit ulei pentru dres!“.
Nenumărați compatrioți sunt dezamăgiți de faptul că nu s-a gândit nimeni la năzuințele lor, să treacă în calendar, pe lângă dezlegările la vin și ulei, dezlegări la vin și cola.
Mii de săteni profită la parametrii maximi de dezlegările la ulei: astfel, cu mijloace puține, dar cu multă iscusință, ei reușesc în doar câteva minute să scoată la căzănel rachiu din ulei!
Cu gândul la combinația vin-ulei, niște vrednici pensionari și-au amintit cu drag de anii ’80, când cumpărau după nici cinci ore de stat la coadă o sticlă de bere și găseau în ea resturi de ulei: „Gustul tinereții mele!“, s-a entuziasmat unul dintre ei. Altul și-a amintit tot cu emoție de sticlele de vin din aceeași epocă, în care mai găsea șoareci morți sau gândaci: „Mai tari ca ouăle Kinder ale copiilor sorosiști de azi!“.
2.623 de vizualizări