În noul an școlar Guvernul alocă peste șapte milioane de lei tinerelor vlăstare, care vor primi produse de panificație, lactate, fructe și legume proaspete. Avem informații din teren:
După ce au consumat zilnic lapte și fructe proaspete, mai mulți școlari au făcut pântecăraie; directorii unităților cer Guvernului să dea o ordonanță de urgență maximă, prin care copiii să primească zilnic și furazolidon, că vine frigul și nu se mai poate sta cu geamurile deschise!
Femeia de serviciu a unei școli a fost acuzată de câțiva părinți că a furat din laptele elevilor, turnând în loc aracet; ceilalți părinți sunt mulțumiți că micuții nu-și mai pot descleșta fălcile, deci nu mai vorbesc urât. Mulțumită e și bunica lui Iliuță dintr-a II-a C: de când a băut laptele adus de nepoțel i s-a fixat perfect proteza!
Cum multor copii le-au căzut dințișorii de lapte, directorul altei școli (care este și patronul bufetului din cartier) a decis ca micuții să primească fructe sub formă lichidă. Rachiurile de mere și de pere au fost îndrăgite de toți, iar elevii se laudă: „Acum sunt și eu mare, miros ca mama și ca tata!“.
Colegii din școala învecinată au scăpat de dințișorii care stăteau să cadă și chiar de cei noi, după ce au primit câte o sfeclă proaspătă. Primii și-au rupt dinții în sfecle, iar ceilalți după ce au râs de primii, care le-au tras cu sfeclele peste mecle. La fel s-a întâmplat și în școlile unde elevii au primit țeline sau gutui.
Directorii unor unități de învățământ au luat decizia să distribuie covrigi în loc de cornuri, care au formă de semilună: „Dacă ne atacă teroriștii, pe motiv că elevii le mușcă simbolul?“. Și unii preoți susțin decizia: „Se poate face confuzie între cornuri și coarne, ca la Sarsailă!“.
Copiii care au primit morcovi și păstârnac s-au asociat cu colegii lor din celelalte școli, care au primit ardei grași, roșii, ceapă și pătrunjel, să pună de o ciorbă. Toți și-ar dori să primească în pauze și ceva carne, măcar un pui.
Mai mulți părinți de elevi au reclamat că micuților nu li s-a mai distribuit gustarea vreme de câteva zile la rând, aruncând și o acuzație: „A răposat bunicul domnului director; la parastas s-au dat de pomană cornuri și pahare cu lapte!“.
Tatăl unui proaspăt școlar e nemulțumit de cornulețele primite de fiul său; corespondentul nostru i-a sugerat ca, înainte de a strecura spirtul prin ele, să le scoată din ambalaj. După ce a făcut întocmai, părintele s-a luminat la față și a declarat: „Mi se deschid noi orizonturi!“.
Se ascute lupta dintre clasele mici: elevii dintr-o școală primesc zilnic brânză ieftină, iar cei din unitatea de peste drum brânzeturi rafinate, fermentate, cu mucegaiuri, ca în localurile de lux… UPDATE: Directorul acestei școli a fost arestat după ce s-a descoperit că elevii primeau brânza stricată și mucegăită rămasă din anul școlar precedent!
Radem glumim insa cel putin o remarca poate fi mentionata;
Din ce stiu, scoala fiicei mele, mai mult de jumatate din copii joaca fotbal cu merele si biscuitii faramitati (pentru ca nu vorbim de cornuri – nu cred sa le fi primit vreodata).. de lapte nu mai zic… UHT antic, vechi si dedemult, uneori cu 3 zile inainte de data expirarii…
si vorbim de o scoala din sectorul 6…
Să vedem partea bună: dacă joacă fotbal, chiar cu merele și biscuiții, înseamnă că mai fac mișcare, că nu stau mereu cu ochii în telefoane!