Românii deja se gândesc la vacanțele de iarnă și caută destinații pe cât de pitorești, pe atât de avantajoase; am descoperit pentru ei un picior de plai, adevărată gură de Rai: cabana „Vârful cu Dar“! Cabanierul, care este și manager, ne oferă detalii:
– Bună ziua! Știam de „Vârful cu Dor“, cum ați ajuns la „Vârful cu Dar“?
– De nevoie! Din dor nu ies bani ca din dar! Asta e cabană de nunți, botezuri și cumetrii, unde nu se lasă în plic dorul, ci darul, din care nașii plătesc localul. Dar din dar, vorba aia!
– Pe site scrie „zonă pitorească, păduri rășinoase“, însă eu n-am văzut rășinoase.
– E o greșeală: trebuia „păduri rușinoase“, că s-au tăiat copacii și am rămas cu cioturile, mai mare rușinea!
– Lipsa pădurii vă dezavantajează, bănuiesc, că s-a pierdut din farmecul locului…
– Înainte, prietenii mirelui, ciupiți, furau mireasa și unde s-o ascundă? Normal că în pădure! Unii uitau unde au lăsat-o și o căutam până dimineața! În doi ani n-am mai găsit opt mirese; acum, fără copaci, toți prietenii mirilor ascund miresele în closet. Și urșii trec mai rar…
– Văd că vă pregătiți, meșteriți, faceți ultimele finisări.
– Unde vedeți pregătiri? Arătați-mi și mie!
– Domnii ăia, cu scule și scânduri, nu-s meseriași veniți să repare?
– Domnii ăia sunt hoți de lemne și tocmai ne-au furat gardul.
– Turiștii pot practica sporturi de iarnă?
– Bulgăreală. Când nu-i zăpadă le dăm bulgări de pământ sau pietre. Pot practica și zborul cu schiurile, că pârtia se termină într-o râpă.
– Telescaune aveți?
– Televizor și scaune, pe hol, pentru cine vrea să urmărească.
– Observ niște angajați care strigă „Olari-ooo!“, de ce fac asta?
– Ei verifică și reglează ecoul, că s-a dezacordat… De la alunecări de teren răspunde peltic sau obraznic. Uneori răspunde neîntrebat!
– De când au dispărut copacii n-a crescut riscul de avalanșe?
– Ba da, iar asta e bine, noi câștigăm din avalanșe! Avem câini-salvatori, cu butoiașe la gât, care scot turiștii de sub zăpadă. Le spunem „câini-ospătari“.
– De ce? Și de unde vine câștigul?
– Dezgroapă turiștii din omăt și le toarnă în gură, iar turiștilor li se deschide pofta și mai vor. După ce omul golește butoiașul, animalul vine cu nota de plată între colți, mârâie și i-o arată.
– Atât de bine i-ați dresat?
– Nu chiar, că mai au și inițiative personale. Înșală la măsură și la calitate, unul a dus rachiu la preț de vodcă și altul l-a mușcat pe turistul care i-a cerut restul.
– Oferiți clienților cele mai bune condiții, nu?
– Condiții bune au și la ei acasă, căldură, pat moale, mâncare; noi le oferim ce n-au acasă, că de-aia vin la cabană, să mai schimbe aerul…
– Și ce n-au acasă?
– Acasă sigur n-au urși, de exemplu.
– Aveți în meniu bucate cu specific montan, delicatese, labă de urs, din astea?
– La alte cabane, unii turiști au primit labe de la urși dacă n-au fost destul de sprinteni și n-au apucat să se suie în copaci…
– E îngrozitor! La dumneavoastră au fost asemenea cazuri?
– N-am avut până acum turiști care să spună că i-a prins jivina; câțiva nu s-au mai întors de la plimbare, da, dar ăia sigur au fugit ca să nu plătească, altfel nu se explică!
