Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

România, te iubesc, că ca tine nu găsesc (2)

Zoom România, te iubesc, că ca tine nu găsesc (2)

Am ajuns săraci lipiți asfaltului

Asfaltul din ultima campanie electorală a fost turnat ostentativ, politic, deci prost, se înmoaie când e cald; cum a fost foarte cald, mii de români au rămas lipiți de asfalt pe străzi și trotuare, în parcuri și piețe, în parcări, în stații de autobuz și de tramvai. Edilii se tem să-i dezlipească, să nu strice asfaltul, dar se arată optimiști și declară că victimele vor fi sigur scoase până la alegerile parlamentare, să poată vota cu cine trebuie; dacă nu, vor beneficia de urna mobilă.

Câțiva primari cu adevărat gospodari au decis ca, până în toamnă, captivii din localitățile lor să fie puși la treabă: cei de pe carosabil să dirijeze circulația, cei lipiți pe trotuare să împartă fluturași publicitari, prizonierii din stațiile de autobuz sau tramvai să vândă bilete, iar colegii blocați în parcuri și piețe să dea din mâini și să strige „Huș! Huș!“, ca să alunge porumbeii care găinățează peste tot și murdăresc asfaltul cel nou și bun.

 

Mutații genetice: delfini tomberonezi în stațiunile de la mare!

Mulți turiști aflați în concediu pe litoral declară că au întâlnit delfini din noua specie mutantă, „de tomberon“. De fapt, aceste inteligente mamifere cu creierul mai dezvoltat decât al unor compatrioți nu scormonesc prin tomberoane, precum colegii lor din stațiunile de munte, urșii, ci se apropie de mal ca să mănânce resturile aruncate în apă. Cu timpul, ele au prins curaj și se milogesc pe limba lor (cercetată de oamenii de știință) la turiști, să le arunce hamsii, chips-uri, pufuleți sau bucăți de șaormă cu maioneză. Cercetătorii susțin că delfinii care cerșesc ar face parte dintr-o subspecie numită „delfinul bogdaproste“.

Cei care au urmărit activitatea acestor vietăți spun că se pot deplasa și pe uscat, preț de câțiva metri, mai ales când oamenii se află în apă, pentru a le fura mâncarea; un turist de prin părțile Moldovei se plânge că un asemenea delfin i-a tras de pe cearșaf două pet-uri mari cu bere, le-a vârât sub aripioare și a fugit cu ele în larg.

1.402 vizualizări

Citeşte mai multe despre:

1 comentariu

  1. #1

    Sa curga asfaltul!!!!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Carne de pui La Provincia
Big Fish
Editoriale
Iubitori de arta