Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Românii, tot mai sceptici să călătorească în spațiu după ce au aflat că trebuie să poarte mască

Zoom Românii, tot mai sceptici să călătorească în spațiu după ce au aflat că trebuie să poarte mască

Vestea că s-a găsit apă pe Lună i-a bucurat pe foarte mulți români și i-a făcut să freamăte de bucurie la gîndul că poate vor putea face duș măcar pe Lună, dacă în Drumul Taberei nu se poate. Dar iată că, la mai puțin de o săptămînă de la anunț, lucrurile s-au schimbat și tot mai puțini dintre ei sînt dispuși să călătorească în spațiu. Motivul? Au aflat că în spațiu trebuie să porți mască. „Înainte de-abia așteptam să mă îmbarc la bordul unei capsule spațiale și să călătoresc spre Lună sau spre Marte în căutare de apă, viață extraterestră sau alte lucruri interesante“, spune Aurel Hermeneanu, astronaut amator. „De cînd am aflat însă că trebuie să porți mască pentru a ieși în spațiu, că altfel, chipurile, mori, am zis că mai bine lasă. Am permis suficiente abuzuri acestei dictaturi medicale obraznice. Sînt cetățean liber al acestei galaxii și am drepturi. Dacă io vreau să ies în spațiul cosmic fără mască pentru ca să mă bucur de vid, nu mă poate opri nici Arafat, nici Iohannis, nici Bill Gates!“ Așa cum era de așteptat, și alți români s-au alăturat inițiativei lui Aurel și spun că refuză să părăsească atmosfera Pămîntului. „Și dacă vine NASA la mine la ușă și mă roagă să merg, tot nu mă mai duc. Să-și pună botnițe între ei, pe mine, unul, nu mă prostește nimeni.“

825 de vizualizări
atentionare pamflet

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia