Când am auzit că deputatul PDL Nicolae Bud a fost ridicat în grad, de la sublocotenent direct la colonel, m-am gândit ce noroc are nimicul de e lăsat mereu să treacă în faţă. Precum generalii de oşti, aşa este nimicul în societate, mereu în faţă. Aşa a fost şi Nicolae Bud, toată viaţa: mereu în faţă, absolut fără nici un merit. Dacă îi veţi lua la puricat CV-ul, veţi vedea că Bud a fost, toată vieţişoara sa, doar şef.
Din clipa în care s-a născut, vocea lui a urlat peste glasurile noilor născuţi din maternitate, prefigurând destinul şefului peste nimic. A fost şef de clasă, de detaşament de pionieri, şef de grupă la obscura facultate pe care a absolvit-o la Petroşani în domeniul scurmăturilor subterane, şef sector subteran, ca o primă recunoaştere a abilităţilor de licenţiat în scociorâri şi râcâieli subpământene, inginer-şef, deputat, directorul asociaţiei patronale a fabricanţilor şi reparatorilor de vagoane de călători, vicepreşedinte PUNR, preşedinte PNR, vicepreşedintele PDL Maramureş, secretar general al Federaţiei Române de Box, preşedintele executiv al clubului de handbal Minaur Baia Mare, cetăţean de onoare a 16 comune maramureşene, decorat cu ordinul Meritul Sportiv clasa a III-a. Întrebaţi-mă ce legătură există între inginerul de mine, deputatul, boxerul, mireanul, onorabilul şi economistul Nicolae Bud şi directorul unei asociaţii patronale în domeniul reparaţiei de vagoane, ca să vă răspund că purtătorului unui asemenea CV ireal nu-i rămâne decât să-şi lingă dimineaţa imaginea în oglindă, în semn de respect absolut, pentru că există. Din câte am auzit, nimicul va candida pentru un nou mandat de deputat, din partea Partidului Poporului – Dan Diaconescu, pentru că există şi un popor cu un asemenea nume.
