Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Să fie Ghinea, să nu fie rău

Zoom Să fie Ghinea, să nu fie rău

Doar ce plecase PNRR-ul la Bruxelles, lăsase în urmă damful acru al băieților care mermelesc lucruri în baie cu lumina stinsă, că Dan Barna n-a știut cum să-i mulțumească mai călduros eroului Ghinea: „Îi mulțumesc lui Cristi Ghinea că a avut ficatul, energia și calmul de a duce la bun sfârșit un efort uriaș“. Efortul uriaș îi zdrobise alte organe între timp lui Cristi – agricultori din toată țara au protestat că Guvernul a fost incapabil să trimită un proiect bun pentru sistemele de irigații. Cu Oros, cu Cristi, cu ficatul lui Cristi și cu cine o mai fi fost prin cameră a ieșit un rahat. Dar nici asta nu contează, oricum.

Ghinea și ficatul său au mai făcut o greșeală: în timp ce spârcâiau PNRR-ul se gândeau și la pensii. Bineînțeles că omul nu ar trebui să aibă vreo legătură cu asta. Dar ce, Turcan are? Așa că suntem unde trebuie. Nu se pusese PNRR-ul la drum, își făcea sendvișuri să-i ajungă măcar până la Budapesta, iar Ghinea o tot dădea că trebuie făcut ceva cu pensiile, că nu se mai poate. La mijloc, aceeași șarlatanie: „Recalculăm pensiile, dar în timpul ăsta încercăm să vă convingem că cel mai bine ar fi ca după recalculare să nu le mai dăm deloc. Doar că nu am vrea ca treaba asta să vină de la noi, ci de la voi“. Pe fondul acestui consum exagerat și de-a dreptul pornografic de economie de piață amestecată cu exterminarea în masă, Ghinea e târât de elanul schimbării și spune: „E timpul să le spunem părinților noștri că nu mai putem continua așa“. Acest „așa“ însemna că bugetul de pensii este în deficit de 30 de ani. Dar, iată, se vede în sfârșit luminița de la capătul tunelului tranziției: e un ditamai focul din Iad. În caz că nu știți cum e mai bine să procedați cu părinții, părerea mea este să folosiți metoda „leucoplatul“: dezlipiți brusc, fără menajamente! Adică ești dimineața la cafea cu madam pensionara și zici: „Auzi, părerea mea e că ești o șarlatancă cu banii ăia pe care îi primești lunar de la stat…“. Iar de aici, mai departe, nu mai durează mult, în 15-20 de minute vine și ambulanța.

Cristian Ghinea a reușit să scoată pe gură cea mai împuțită declarație politică din ultimii 30 de ani.

Citeşte mai multe despre:

5 comentarii

  1. #1

    Salut, de ce a disparut butonul like de la finalul articolului? Dadeam like si mai vedea prostama un articol bun, plus ca imi dai dadeau cate un unfriend. Se triau singuri. Bravo Catavencii!

  2. #2

    Asa și!? Guiță vreunul ? Ați văzut vreun protest, i-ati văzut pe tinerii frumoși și liberi sa de-a foc străzilor?

  3. #3

    Excelent articol! O sa ne ia naiba cu astia!

  4. #4

    Excelent articol! O sa ne ducem de la serviciu direct la cimitir cu astia!

  5. #5

    Am observat la guvernanții de acum că nu știu face o analiză calitativă. Când vorbesc de pensionari îi descriu ca pe o masă de ramoliți neputincioși. Eu, născută în 60 mai am doi ani până la pensie și le amintesc că în 89 am ieșit în stradă când ăia de ne păzeau aveau gloanțe nu gaze. Pe ei i-au bătut jandarmii pe noi minerii. Mulți dintre noi n-au stat chiar degeaba in ăștia treizeci de ani ca să nu ajungă să stea cu mâna întinsă la toți golanii.
    Pentru noi, când Blackmore dădea de toate boxele cu chitara, era ceva normal spre plictisitor chiar. Ei se extaziau când freca unul platanul și le punea un stroboscop.
    Fiind din Brașov , sunt o mare consumatoare de terasă. E drept că acum beau câte- o bere sau, când sunt singură, capucino. Mă uit la tineri cum beau ceai. Noi beam votka. Nu știu ce-și pun ei în ceai, dar tot i-am fi băgat sub masă. Totuși generația pragmatică e speranța mea și chiar și cea milenium dacă-i mai apuc.
    Ăștia care sunt acum la butoane sunt generația de elevi” chem protv-ul ” . Noi am fost ăia cu videurile și parabolicelor și constat că mulți din ăștia de dreapta , când ne evaluează,sunt chiar mai proști decât ăia de la PSD.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
Editoriale
  • Peisaj cu tractor românesc trăgînd cu lanțul de Coloana Infinitului

    23 aprilie 2024

    Scuip sînge ca Bălcescu și nu sînt în Sicilia, să-mi scurm în cimitirul săracilor culcuș. Goniți-mă cu pietre să întregesc familia celor cu țara-n traistă, de sila voastră duși. Cînd […]

  • Nebunii care se visează președinți

    22 aprilie 2024

    Gafa cu desemnarea lui Cîrstoiu pentru Primăria Capitalei va avea consecințe la celelalte alegeri. Împreună și separat, PSD și PNL vor pierde voturi, vor fi obligate să-și schimbe tactici, oameni […]

  • Monologul unui telefon cu fise, rămas fără certificat de revoluționar

    16 aprilie 2024

    Prea mult sictir, prea multă operetă și un exces nebun de figuranți, a mai rămas puțină Julietă și un profesor de-ngropat talanți, și-o urmă de Romeo în culise descoperită de-un […]

  • Adio, Army

    15 aprilie 2024

    Cînd aliatul Rusiei atacă Israelul și se pregătește să complice și mai mult socotelile de securitate ale lumii civilizate, te întrebi iar, a suta oară, unde sînt banii armatei române. […]

  • Invitație la nuntă

    9 aprilie 2024

    Nimeni nu-i simte îngerului lipsa (mecanic de-ntreținere în cer). Veniți să reparați Apocalipsa, că dă Natura în marșarier! Cel care-a scris că veacul ăsta jalnic va fi religios ori de […]

  • Generalii lui Piedone

    8 aprilie 2024

    De cînd Piedone a devenit preferatul sondajelor, o armată de scarabei politici a început să fojgăie pe lîngă el ca împrejurul unui tomberon. Voiculescu i-a organizat o lansare fastuoasă la […]

bijuterii argint