Dacă aş putea să decid ceva care să devină bucăţică ruptă din Constituţia României aş legifera, sub spectrul demiterii, interzicerea folosirii în public de către preşedintele ţării a sintagmei „poporul român“. În primul rînd pentru că poporul român nu există. E doar o fantasmă cu care manipulezi cetăţenii, cea mai crudă minciună politică a ultimului secol, cea mai eficientă formă de a decide cheltuirea banului public în funcţie de nişte banale interese personale mascate.
Poporul român vrea aia, zice preşedintele azi, ba ailaltă, zice mîine, poporul român crede că ar fi bine să se bălăcească în piscine comunale, ba dimpotrivă, crede că ar fi păcat să nu patineze la sate; poporul român ar mînca clătite, zice în februarie, cînd o anume fată deşteaptă îşi deschide o cofetărie, ba ar mînca ceva sărat, susţine în martie, cînd un apropiat îşi face un lanţ de patiserii. De fapt, poporul român e cea mai goală şi înşelătoare vorbă. O vorbă cu care poţi să-i furi pe toţi, fără a da socoteală vreunuia. Cetăţeanul dispare şi se topeşte în cazanul poporului, care devine o tocană retorică cleioasă şi lipsită de gust. Ciclurile electorale, dictaturile populare sau regimurile autoritare o tot reîncălzesc de vreo sută şi ceva de ani, timp în care supereroii populişti, de la Cuza la Băsescu, nu contenesc să mestece în ea. O singură secundă de luciditate ne-ar lămuri ireversibil că „poporul român“ e un fals intelectual, iar referirea la el, uz de fals. Iar azi, în Europa cetăţenilor, cea chinuită de agonia monedei comune, de presiunea pieţelor şi de coşmarul agenţiilor de rating, popoarele sînt nişte vrăjeli retorice cu atît mai desuete.
Dar aici, acum, Băsescu nu stă de vorbă cu cetăţenii, el vrea să converseze direct cu poporul, „cu românii“. După ultimele două conferinţe de presă de la Cotroceni, cred că ziariştii care se duc la genul ăsta de monoloage prezidenţiale sînt nişte fraieri înduioşători. Iar şefii lor, care-i trimit acolo ca să consume curentul electric şi să uzeze sculele, nişte tîmpiţi. A te apuca să filmezi şi să dai la televizor ce vorbeşte Băsescu cu poporul e ca şi cum te-ai mobiliza pentru a transmite în direct conversaţia vrăjitoarei Vanessa cu spiritul unui defunct. Sigur, cetăţenii vor alegeri anticipate, demisia guvernului, dar în biserica Puterii nu se aude nimic; părintele naţiunii, preafericirea sa, alesul şi unsul nu discută decît cu poporul. În realitate, se întreţine cordial doar cu partenerii de afaceri politice, cu ţuţării de acompaniament şi cu camarila care-i mişună din preajmă. Dar cel mai bine se înţelege cu sinele său, acea parte a poporului român care nu l-a contrazis niciodată.
