Stabilitatea n-a adus României doar lideri de valoare, prosperitate și viitor pentru tînăra generație. Pe lîngă toate astea a adus și un nou loc fruntaș pentru România. Cînd vine vorba despre sărăcie, românii au ajuns un fel de olimpici ai Europei: numai locul unu. Mai ales la copii, unde conducem cu 39%, în timp ce Bulgaria e mult în urma noastră, abia la 33%.
39% din copiii României trăiesc în risc de sărăcie și excluziune socială. Aproape două milioane de copii cu vîrsta de pînă la 18 ani rabdă de foame, suferă de frig și de rușine, nu ajung la școală sau nu o termină, se confruntă cu violența și nu au aproape nici o perspectivă de a se salva social. Asta în timp ce Rareș Bogdan se proclamă un om bogat, nepoții lui Paul Stănescu încearcă să fure Delta Dunării, iar Iohannis și-a făcut un slogan din România educată. Între realitatea cruntă a săracilor irecuperabili ai României și clasa politică se cască un abis de mizerie și nerușinare mai fioros ca Groapa Marianelor.
Datele Eurostat nu îi premiază doar pe copiii României. Și la adulți avem medalie de aur. 32% din populația adultă zace în risc de sărăcie și deprivare materială, fără speranțe de a ieși. Cu mult înainte de populația Bulgariei, a Greciei sau a Spaniei, țări care nu îndrăznesc să ne pună la îndoială supremația.
Sărăcia n-a încetat nici o secundă să roadă măruntaiele societății românești. E o boală lungă și încăpățînată, o agonie în masă care a izgonit în afara țării peste cinci milioane de români. Într-un stil pur românesc, pe măsură ce PIB-ul a crescut pe hîrtie, sărăcia reală s-a adîncit. În epoca stabilității, în vremea ultimelor cinci guverne, pe fundalul pandemiei, al incompetenței executivului, împrumuturilor nebunești și scumpirii cu dedicație a energiei, în România s-a produs un tsunami de sărăcie care a înecat pătura deja săracă și a tras la fund o mare parte din clasa mijlocie. Banii s-au concentrat în jurul clanurilor politice, au alimentat, prin semnătura premierilor și miniștrilor, interese private, au finanțat contracte și achiziții exorbitante, cele mai multe cu destinație clientelară și fără relevanță economică, socială, educațională. Sărăcind populația, guvernele au încurajat exodul forței de muncă și al forței intelectuale. Dar, mai grav, au distrus copilăria, adolescența și viitorul unor generații născute direct pentru emigrație și abandon școlar. După cum arată planurile de guvernare și profilul liderilor politici, lucrurile vor fi păstrate în acest regim de performanță decenii la rînd. Iar speranțele unei salvări prin democrație, prin alegeri libere și inteligență electorală sînt inutile, așa cum inutile sînt aceste rînduri, pentru care ne cerem scuze.
pacat ca’s „trop âgé”, articolul mi-ar fi putut folosi…