Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Săracii – averea la control!

Zoom Săracii – averea la control!

După ce nouăjnouă virgulă nouăjnouă la sută dintre aleşii poporului care şi-au pasat firmele în cîrca rudelor au ieşit curăţei şi apretaţi din spălătoria ANI, fiindcă soacrele care asfaltează în draci şi bunicuţele specializate în consalting şi nău-hau nu-s detectate, aidoma avioanelor Phantom, de radarele instalate pe acoperişul Guvernului, a venit rîndul săracilor profesionişti din România să fie căutaţi în cur, spre a li se extrage aurul din Roşia Montană.

Odată cu duhul Siberiei, agenţii fiscali s-au strecurat şi ei sub opulentele muşuroaie de zdrenţe în care domiciliază năpăstuiţii acestei naţii, doar-doar vor descoperi „piscine, saune, case de vacanţă, motociclete, şalupe, bărci cu motor, iahturi, utilaje agricole, obiecte de artă, bijuterii şi metale preţioase peste o sută de grame, camere video, copiatoare, depozite de peste trei mii de lei, terenuri intravilane“ şi ceaune poleite cu mămăligă.

Ignorînd realitatea, televiziunile s-au grăbit ca proastele să scoată, din arheologia ­imundă a celor aproximativ un milion de familii blestemate să mestece drogul uşor al ajutorului social, vechile imagini cu barosanii mioritici pe o plajă din Saint Tropez, cu crucioaiele de aur bălăngănin­du-le pînă la buric şi cu pirandele răsfăţate la curtea regelui Cioabă, ca şi cum muritorii de foame ai societăţii noastre de consum nu s-ar trage şi ei din maimuţă, ci direct din pitecantropul Bercea Mondialul.

După ce le-ai promis românilor că o să faci din coada cîinelui sită de mătase, frumos îţi stă să-ţi asmuţi hingherii împotriva celor ce duc o viaţă de cîine în satele pitulate sub mantaua întunecată a Evului Mediu, pedepsindu-l pe amărăştean că i-a fătat vaca doi viţei în loc de unul, că are şase capre şi nu cinci cum scrie la catastif şi punîndu-l la stîlpul infamiei că trăieşte în concubinaj cu o motoretă mai tînără de zece ani.

Ideea de a-i tăia şomerului, în plină iarnă, indemnizaţia pentru creşterea copilului din pricină că nu şi-a achitat la timp fonciirea miroase a genocid funcţionăresc de care regimul Băsescu va da, pînă la urmă, seama.

 

 



8 comentarii

  1. #1

    Nici eu n-aş da ajutor social la cei care au o maşină în curte !
    … adică de benzină are bani ,dar se plânge că…
    Nu poţi trece strada,aşa multe maşini sunt în Ro.,dar poporul
    cică este sărac ! 😛
    În Ro. sunt 950.000 pensionaţi de boală !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
    Aceştia nu ar trebui reexaminaţi şi câţiva medici internişti şi de
    expertiză medicală sancţionaţi sau daţi afară din sistemul
    medical ?

  2. #2

    950 000 de boli infipte adanc in sufletul tau portocaliu,al celor catine si a celor ce au de gand sa devina ca voi !!!!!!! Bani in tara nu mai pot fi gasiti decat pentru lenuta, pentru pinalti, pentru stolojan,traienel si fetele lui…. pentru ……

  3. #3

    Nu stiam ca cenzurati, altfel nu ma mai oboseam. Sa cenzurati bine !

  4. #4

    masina poate ti-ai cumparat-o acum 8-9 ani, sau chiar si cu 3 ani in urma, cand dupa 10 ani de munca ai strans niste bani, ti-ai facut nunta si din darul primit ai luat o masina si mobila in camera lu ala micu.
    daca ai masina, ce, inseamna ca ai si bani de benzina? si da, poporul este sarac! multi traiesc la limita supravietuirii. nu te uita la barurile din centrul bucurestiului, unde sunt 2000 de oameni in fiecare seara. din 2 milioane de locuitori, 2000 inseamna doar 1 la mie (sau 0,1%)!

  5. #5

    Am citi cu atentie si m-am prins ce-i cu tine: ESTI IDIOT!

  6. #6

    krk aici e aici: televiziunile si ziarele vandute lui basexu abunda in emisiuni laudative! pai priviti la antene, realitati si jurnalul national: astia-s niste pupincuristi imensi!!!

  7. #7

    Citind comentariile unor nesimţiţi,care s-au enervat de faptul
    că am scris ,că cine are maşină nu ar avea dreptul la ajutor social, mi-am
    amintit de o întâmplare din evul mediu. Un cerşător cerşea călare.
    Când a văzut un filosof cum cerşeşte, i-a zis să şi vândă calul şi un timp
    nu ar mai trebui să cerşească !
    Cerşetorul i-a răspuns: Eu am cerut bani de la oameni,
    nu sfaturi !!! :))))

  8. #8

    Alex cel Viteaz, nu înțeleg de ce sunt nesimțiți ceilalți. Pentru că au altă părere? Mda, e un bun start în orice discuție.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia