Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Sârbu l-a pus pe Boncea să îl roage pe Burci…

Zoom Sârbu l-a pus pe Boncea să îl roage pe Burci…

► Prima TV și-a comandat haine din garderoba PRO TV. Din fericire, nu de la casa de modă Janine, ci direct de la Adrian Sârbu. Sârbu l-a chemat la el pe Boncea și l-a însărcinat să producă pentru Cristian Burci emisiunea "Mondenii" și un serial de comedie din ăla bun, la care râd șaormarii lui Bobonete. Andrei Boncea e cunoscut în lumea producției de film nu numai pentru dependența sa de capodoperele "Marea de iarbă" și "Întreabă praful", ci și pentru faptul că Loredana Groza a acceptat, cu toate astea, să nu divorțeze de el.

Peste această injecție de know-how își va face apariția și Florin Călinescu și formatul său de pe vremuri, “Chestiunea zilei”. Încet, încet, Prima TV va adopta conținutul PRO TV, livrat de echipa fugarilor izgoniți de CME și adăpostiți de Sârbu. Încet, încet, formatele, filmele și știrile PRO TV vor transforma Prima TV în rivalul cu costuri mai mici al televiziunii din Pache Protopopescu.

Ăsta e și planul lui Sârbu: să imite PRO TV pe Prima TV, până ce originalul începe să se erodeze. Apoi, cînd PRO TV o ajunge în pragul ruinei, să-l cumpere. Câtă vreme americanii cer 300 de milioane pe el, i se pare scump. La o sută de milioane, cică îl cumpără.

“- Și de când aveți visul ăsta, domnule Sârbu?

– Dacă se poate de mâine, domnule doctor.”

► Pentru că săptămâna trecută n-a fost destul spațiu în ediția tipărită pentru rubrica de față, am ratat să vă informăm asupra celei mai noi apariții online: blogul lui Ion Cristoiu. Mare hater, troll de frunte, bătrânul pitic narcisist s-a manifestat de multe ori împotriva blogerilor, numindu-i în fel și chip. Astăzi, împins de nevoie, și-a deschis propria tarabă, pentru că, probabil, a auzit și el că din blog se câștigă mai bine decât din presă. Chestie care, poate, era valabilă acum câțiva ani, dar nu mai e valabilă azi. În fine, dacă ținta nu sunt câteva cosmetice sau niscaiva pișcoturi pentru care să presteze pe brânci advertoriale. Totuși, merită să remarcăm o mostră de logică impecabilă, apărută pe blogul respectiv, într-un text memorialistic: “deși știam să citesc de la cinci ani ș…ț, cam de pe la patru ani și jumătate mă duceam cu gâștele”. Ei? Nu că-i tare moșul? faptul că urma să știe să citească nu l-a împiedicat să meargă cu gâștele. Credem, totuși, că dacă gâștele ar fi știut cât de penibil urma a ajunge peste ani, l-ar fi ejectat pe loc din cercul lor strâmt și elitist.

15 vizualizări

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Carne de pui La Provincia
Big Fish
Editoriale
Iubitori de arta