Pădurea era enormă și punea multe pericole pentru om. Călătorii nu se încumetau s-o străbată pe jos, dar pentru animale era singura lume pe care o știau. Cel puțin până-n dimineața în care iepurele călător se-ntoarse cu vești de dincolo de lizeră. Își puse jos desaga cu morcovi, își trase răsuflarea de personaj îngrozit și-ncepu să le povestească lighioanelor adunate-n semicerc ce fapte abominabile pune la cale omul.
– Voi habar n-aveți cum se folosește omul de animale. Stați aici, în scorbură sau în bârlog, în timp ce omul face bani pe spinarea regnului nostru.
– Hai, că nu e chiar așa, spuse bursucul.
– Ba chiar așa e!
– Uite, urșii mai merg și ei la oraș sau în așezările pline de oameni și parcă nu fac atâta caz. Merg, se servesc din gunoaie, mai fugăresc un schior pe pârtie ca să-și întrețină condiția fizică și aia e. Se-ntorc în pădure fără atitudinea asta alarmistă pe care, sincer, doar un iepure fricos ar putea s-o aibă.
– Nu mai zice de urși, că ei sunt cei mai amărâți! N-ai idee cum se folosește omul de urs și câți bani face de pe urma lui. Pe bune, chiar nu-mi dau seama ce s-ar face oamenii fără noi. Numai câte foloase trag ei de pe urma noastră…
– Hei, dar spune-ne odată! Despre ce vorbești acolo? se răsti cumătra vulpe. E vorba de blănuri?
– Nici măcar.
– Carne? Se folosesc de animale pentru carne? întrebă cu interes cerbul, care se știa delicios și bogat în această resursă.
– Nu. Pentru carne n-au treabă cu noi, animalele sălbatice.
– Lapte! Râvnesc laptele nostru dulce și hrănitor! strigă dintr-un smârc o vidră unsuroasă.
– Ce? Nu. Nimeni nu vrea laptele tău, cumătră vidră.
– Atunci ce face omul cu noi? La ce ne folosește? Zi-ne odată, iepure călător, că poate avem și noi treabă, își pierdu răbdarea un uliu de pe cracă.
– Fabule.
– Ce?
– Ne folosesc pentru fabule. Ne bagă drept persponaje în povești cu tâlc moralizator, pe care și le spun unii altora. Iar noi scoatem pe gură ca proștii replicile alea și facem ce zic ei că facem, deși n-are nici un sens pentru noi. Doar oamenii pricep semnificația.
– Hmm… Nu mi s-a părut, spuse ursul, cu vocea lui bleagă de animal greoi și neîndemânatic.
– Ba îți zic eu că s-a întâmplat de multe ori. Iar tu ești victima lor preferată. Tu și cumătra vulpe, căreia nici măcar nu știu de ce-i spun cumătră.
– Și mie mi se spune cumătră, spuse vidra. Ce-nseamnă cumătră? O fi de bine?
– Habar n-am, ridică iepurele din umerii lui mici și blănoși. Ce știu e că lucrul ăsta trebuie să înceteze. Nu suntem sclavii oamenilor, să apărem fără voia noastră în fabulele lor.
– Da, așa e! Gata cu fabulele! spuseră în cor toate celelalte animale, ridicând în aer un pumn războinic, deși habar n-aveau ce înseamnă pumnul sau cuvintele care le ieșeau pe gură, pentru că totul era doar încă o poveste cu tâlc pentru care omul le exploata fără milă.
1.518 vizualizări
