Arca lui Noe
– Și dacă nu vreau să am copii?
– De ce te gândești numai la chestiile nasoale?
Femela girafă pășea pe arcă plină de neliniști. Nu înțelegea de ce tocmai ea a fost aleasă pentru excursie. Avea capul plin de întrebări, dar nu știa cui să le pună. Masculul se chircise într-un colț, așteptând să-l ia somnul, dar nu știa unde să-și pună gâtul ca să nu se mai împiedice de el familia de zebre.
– De ce a presupus tipul ăsta, Noe, că o să te plac? își reluă femela tirul de întrebări.
– Eu sunt girafă, tu ești girafă, de ce să nu ne placem?
– Nici măcar n-avem interese comune.
– Ne place să paștem, OK? Uite un interes comun.
– Atât?
– Eu fug de lei, tu fugi de lei…
– Nu știu, parcă e nevoie de mai mult ca să întemeiezi o familie cu cineva. Dar ce zic eu o familie? O specie.
– Pe bune, îți pui prea multe întrebări. Mai bine te-ai întinde aici, lângă mine. Dar ai grijă unde pui gâtul. S-ar putea să creadă Noe că-i buștean și să taie lemne pe el. Vezi julitura asta?
– Doamne, groaznic!
– Noroc că m-am trezit la timp.
– Nu, eu nu pot să am copii în condițiile astea! mai spuse girafa dându-și ochii peste cap, chestie care la girafe e super-spectaculoasă, trebuia să fiți acolo.
Masculul credea că discuția s-a potolit și a închis ochii ca să se culce, dar un oftat adânc al girafei l-a trezit din morți.
– Of, și pentru un moment am crezut că vreau să am copii.
– Ei, vezi?
– Am întâlnit ieri un tip când făceam o plimbare după fân pe la prova. Super-șarmant, dar are un defect. E antilopă.
– Ce-avea așa de special?
– Pfuuu, tu știi ce repede aleargă?
– Fuge de leoparzi, bănuiesc.
– Probabil.
– Nu-i o chestie cu care să te lauzi. Odată, pe mine m-a atacat un leopard și i-am dat cu gâtul peste tâmple. Cred că și acum îi țiuie urechea. Ce zici de asta?
– Zic că nu-i bine să te lauzi cu acte de violență.
– Eram în legitimă apărare!
– Chiar și-așa. Voia doar să mănânce. Nu trebuia să fii nașpa cu el.
– OK, văd că orice-aș face, orice-aș zice, tot nu e bine. Știi ce? Înmulțește-te cu cine vrei, că eu m-am săturat să avem discuțiile astea. Du-te la antilopă, du-te la cine ai chef.
Chiar atunci apăru în dreptul lor masculul din perechea de ardeleni pe care Noe o luase pe arcă. Nu prea se știu chestiile astea, dar Dumnezeu i-a poruncit lui Noe să salveze și câte doi indivizi din fiecare grup etnic, ca să transmită mai departe tradițiile și specificul regional.
– Măi, ce se întâmplă aici? întrebă ardeleanul.
– Vezi? Ai început să trezești lumea. Hai să ne culcăm! îi zise cu reproș masculul de girafă partenerei sale, iar apoi se întoarse cu deferență spre ardelean: Ne pare rău, avem niște probleme de cuplu, dar încercăm să le rezolvăm și noi cum putem, mai ales că domnul Noe n-a luat pe arcă și o pereche de psihoterapeuți.
Ardeleanul nu înțelegea girafeza, dar avea ochi să vadă. Și ce-a văzut a fost un vițel galben fără coarne, cu gâtul lung și mobil ca o cameră de tractor.
– Așa ceva nu există! spuse ardeleanul și dispăru înapoi în întuneric, de unde se mai auzi pentru câteva clipe bodogănind: Și eu prost!… Credeam că m-am trezit din somn, dar de fapt nu mă trezisem.
Femela rămase în urma lui cu gura căscată. Își dădu seama că bărbatul, de loc din Beclean pe Someș, avea dreptate. În curând, așa ceva n-o să mai existe. Stirpea lor de animale sprintene și semețe o să se stingă la fel ca dinozaurii, unicornii și jurnaliștii onești. Ea luă atunci o decizie super-importantă și se așeză lângă mascul, iar legenda spune că urmașii lor continuă să trăiască și azi în grădini zoologice, făcându-i pe urmașii ardeleanului să exclame că așa ceva nu există.
