“Labour Isn’t Working” a fost sloganul cu care, în ’79, Margaret Thatcher a câștigat alegerile. Și guvernarea laburistă “nu mergea” pentru că în ’79 șomajul ajunsese la aproape 6%, sărind bine de un milion de englezi. Peste cinci ani, după reforme profunde făcute de administrația conservatoare, șomajul era la 12%, 3,3 milioane de englezi invocând-o în gura mare pe mama Doamnei de Fier. Sloganul “Labour Isn’t Working” a fost produs pentru conservatori de agenția de publicitate Saatchi&Saatchi.
Campania “Vote Leave” din Marea Britanie de anul acesta a avut un moment de cotitură, ridicându-se cu câteva voturi în sondaje după ce sloganul “Vote Leave, Get Change” a fost schimbat cu “Vote Leave, Take Control”. Omul care a făcut asta este Dominic Cummings, consultant politic. Tot el i-a atras de partea “Leave” pe Michael Gove și Boris Johnson, scoțând votul de părăsire a Uniunii din exclusivitatea aiuristicului Farage.
Mă rog, dacă vrei să-l sperii pe Mîndruță sau pe alți mândruți geopolitici, poți aminti că Dominic Cummings a stat trei ani în Rusia și că știe limba rusă.
Bineînțeles, Saatchi&Saatchi și Cummings nu au nimic de-a face cu ce s-a întâmplat sau cu ce se va întâmpla pe mai departe cu Marea Britanie. Ei nu sunt proști, asta le e meseria, au făcut ca un rahat să pară bomboană fondantă.
E plin și la noi de consultanți. De la insipidul sub control judiciar Dan Andronic la Claudiu Săftoiu, Felix Tătaru, Dan Pavel, tot felul de Silbersteini și Frankensteini.
Cum spuneam, piața economică, liberă, își întinde granițele până în inima democrației, mai exact până în gâtlejul cu care își strigă oferta electorală.
Până în acest punct, conform legilor pieței, fiecare individ, fiecare firmă își urmărește interesul, e o armonie între cerere și ofertă, mielul umblă de gât cu leul, ca în broșurile neoprotestante. Singura valoare legitimă este libertatea și modul în care ea conduce spre profit.
Însă doar până aici. De-aici încolo, statutul de consumator îi este refuzat cetățeanului. El nu trebuie să se mai comporte urmându-și interesul, exercitându-și libertatea de alegere. Cel care alege nu mai este un consumator, iar piața politică nu este una liberă. Aici, nu trebuie să-ți urmărești interesul decât dacă acesta coincide exact cu interesul celor care, mai devreme, ridicau în slăvi omul ca ființă dotată cu liber-arbitru – un consumator căruia nu trebuie să i se impună nimic pe piață. Ce funcționează perfect în zona economică se transformă radical în zona politică.
Constatăm, la fiecare rundă de alegeri din România, cum dreapta vocală, dreapta conectată la elite, ajunge să-i disprețuiască pe proști, care fac ei ce fac și strică jocul politic, nu văd adevărul. E culmea cum același principiu al libertății vrea să producă în economie dereglementare, să scape piața de orice intervenții, pentru ca în politică să conducă la soluții antidemocratice. De la Moise Guran și Vlad Petreanu până la revista 22 și ce alți fanatici vocali ai libertății pieței vreți, veți observa deranjul pe care îl au când consumatorii trec în postura de alegători, când contribuabilii ajung votanți. Acolo, pe piața produselor, sunt OK, dar aici, unde doar competențele elitei funcționează, of, aici ar fi bine să nu se bage.
E aceeași problemă pe care “intelectualii lui Băsescu” o aveau cu “mahalaua ineptă”. În esență, o problemă mult mai mare o au cu democrația.
