Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Schimbări la drumul mare în Vrancea: în locul unor bugetofagi au venit alții

Zoom Schimbări la drumul mare în Vrancea: în locul unor bugetofagi au venit alții

Se simte, dom’le, schimbarea în Vrancea, de nici că se mai vede mîna manechinului Oprișan. Gata, acum e cu performanță, cu liberalism, cu piață liberă, cu principii și din astea, știți voi de care. Păi, ce credeți, că nenea Cătălin Dumitru Toma nu s-a pus pe reformat? S-a pus, normal că s-a pus. Ia uite aici exemplu de reformă și alte alea. Pe 3 august, Consiliul Județean Vrancea organizează o licitație, pentru atribuirea serviciului de întreținere pe timp de vară a drumurilor în următorii trei ani. După o luptă crîncenă, licitația este cîștigată de mai multe firme, una și una, alese pe sprînceană parcă. În primul rînd avem Terra Strade Total Construct SRL, o firmă cu super-lipici la contractele publice, asta probabil și din cauză că este deținută de către familia Țărîndă, mai exact de către Alexandra Raluca. Iar Alexandra Raluca este nimeni alta decît iubita lui Vlad Cosma, îl știți voi, fiul lui Mircea Cosma, fostul șef CJ Prahova și fratele Andreei, distinsa deputat PSD. Practic, Terra Strade Total Construct este o firmă ce face parte din „consorțiul“ de combinații sau clanul – cum i-a zis presa – Cosma. Desigur, ne-ar trebui o pagină cel puțin de mărimea un orășel din Vrancea pentru a putea enumera cele mai importante combinații ale acestui clan. Pardon, ale acestei familii de afaceriști.

O altă firmă aleasă de CJ-ul condus de penelistul Toma este Băiculescu Constuct SRL. Așa cum îi zice numele, firma este deținută de un domn pe nume Băiculescu, că doar nu era să-l cheme Construct. Ei bine, acest Băiculescu e, în fapt, Georgeta Băiculescu, firma fiind controlată încă de fiii Nicolae și Deugene. Cum e normal, băieții ăști sînt super-apropiați de PSD, primind o gălăgie de contracte din partea unor instituții cu pesediști în frunte încă de pe vremea cînd Oprescu era primar în Capitală. De fapt, chiar de la Primăria lui Oprescu. Bașca, normal că au primit și prin Vrancea, pe la Focșani, însă au avut lipici și prin multe alte județe din sud.

Iar la aceste două importante companii se mai adaugă altele două mai mici, și ele cu lipici, din Rîmnicu Sărat, Geda Coms SRL și Keyboard SRL care, în ciuda numelui, e o stație de betoane. Ambele, desigur, bine conectate local. Firmele astea vor împărți, în total, pînă la 157 de milioane de lei, cît e maximul contractului-cadru.

1.067 de vizualizări

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia