Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Scoală, gazdă, din depresie, florile dalbe

Zoom Scoală, gazdă, din depresie, florile dalbe

Potrivit unui studiu, colindele ascultate prea devreme ne pot afecta sănătatea mentală. Cine ar fi crezut? Adică faptul că un bărbat în toată firea își îndeamnă mama să-i împodobească bradul, în noiembrie, nu e deloc traumatizant. Freud ar fi zis chiar că-i foarte normal.

Președintele filipinez Rodrigo Duterte a mărturisit că a înjunghiat mortal un om în adolescență, după care s-a oferit să găzduiască un summit pentru drepturile omului. Fără să fim cîrcotași, știm cel puțin un om care n-o să participe la summit-ul respectiv. Pentru c-a fost înjunghiat mortal.

Donald Trump i-a transmis lui Kim Jong-un că nu-i frumos din partea lui să-l numească bătrîn senil, atîta timp cît nici el nu l-a făcut pitic gras. Cel mai probabil, războiul mediatic dintre SUA și Coreea de Nord urmează să se agraveze: cei doi combatanți se vor bate cu pîine, apoi vor încerca să-și bage degetul înmuiat în scuipat în ureche.

Un nor radioactiv misterios a fost detectat deasupra Europei. Cel mai probabil ca urmare a unui accident nuclear minor undeva în sudul Rusiei. Nu trebuie exclusă nici ipoteza ca un student din Regie să-și fi schimbat șosetele împuțite.

Un pompier din Detroit a fost dat afară pentru rasism după ce le-a adus un pepene cadou colegilor afro-americani. Înainte să ziceți că e o prostie, nu uitați că piersicile sînt considerate foarte misogine, iar dovleacul poate să v-aducă direct un proces de hărțuire.

Arabia Saudită a demarat un amplu program de instruire a fucționarilor publici în lupta contra magiei negre. Programul se numește “Prima mătură” și constă în 200 de ore de zbor pe mătură și un amplu curs de ardere a femeilor pe rug.

Un iubitor de animale din Marea Britanie a demarat o strîngere de fonduri pentru construcția unei statui, la Paris, în memoria lui Félicette, prima pisică în spațiu. Așa cum probabil știți, spre deosebire de restul animalelor trimise în spațiu, Félicette a ales să plece de bunăvoie, alergînd după lumina roșie a unui laser.



Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia