Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Scrisoarea celui mai iubit președinte din istoria neamului românesc cu ocazia mirificelor sondaje

Zoom Scrisoarea celui mai iubit președinte din istoria neamului românesc cu ocazia mirificelor sondaje

Dragi pretini și tovarăși de luptă, vă conjur,
din iad, că doar nu credeți că-s la Athos,
să mă pupați cu multă milă-n c_u_r
că nu fac față la atîta patos.
Stați liniștiți la coadă cum ați stat
cînd v-am servit brînzica pe cartelă,
că io credeam că voi v-ați consolat
de cînd aveți Georgică și Cristelă.
În cinstea voastr-aș bea un Covagin,
cu Leana ce se scaldă în omagii
că zilnic Păunescu și Vadim
se gudură cînd îmi dau jos nădragii.
Şi sînt mișcat că v-amintiți ades
cum țopăiați de ziua mea pe ștrasse
că vă e dor de-al șaișpelea congres
și de absența cărnii de pe oase.
Că-n anu-n care s-au băgat lămîi
și ați țipat: „Doar una de căciulă!”,
am suferit de nu pot să vă spui
că mă durea cumplit în rapandulă.
Așa că vă-nțeleg că mă iubiți
fiindcă de voi m-a mai durut și-n freză
cînd marmeladei de pe biscuiți
i-am zis că-i o mîncare mic-burgheză.
Nespus mă bucur însă că aveți
memoria îngrozitor de scurtă,
așa cum cresc bulgarii castraveți
voi cultivați istoria în burtă.
2.132 de vizualizări

4 comentarii

  1. #1

    REZON!..Aprob pozitiv!. Scurt si la obiect.

    • #2

      Subscriu! Pt cei mai tineri, Covagin a fost un gin produs în jud CV, ca inițiativa locală. Când s-a aflat de persoane din conducerea partidului care aveau limba română ca limbă maternă, în loc să-l reboteze, au dispus sistarea producției.

  2. #3

    „Absenta carnii de pe oase”….Esti dat dracu’-n stil, Mircione. Bravo; sincer, bravo

  3. #4

    Dragă Mircea Dinescu! Bine că le-ai amintit celor mulți și neștiutori de comunism și de Ceaușescu prin ce-a trecut a această țară mai mult de o jumătate de secol și să prețuiască ceea ce se numește LIBERTATE! Acum se pot mișcă liber unde vor să se aciu-iască în UE și în loc să construiască România, prin oamenii de frunte ai ei, o părăsesc și lasă loc altora, de peste tot să o facă sau s-o jefuiască mai departe!😏

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia