Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Scumpiri 2026: de Paște vom pupa mielul

Zoom Scumpiri 2026: de Paște vom pupa mielul

S-au scumpit carburanții, așa că se scumpesc toate. La noi merge și invers: dacă se scumpește mielul înainte de Paști, de la el se scumpesc și carburanții, deci se va scumpi din nou mielul, așadar va crește iar prețul carburanților și tot așa. La cât va ajunge kilogramul, vom pupa mielul cum pupă peștele unii pescari, apoi îi vom da drumul să zburde în continuare; la fel vom pupa și alte produse, apoi le vom lăsa pe raft, la magazin. Despre alte câteva scumpiri, doar în cele ce urmează:

  • Alimentele. Se vor scumpi, însă nu exagerat, că, dacă mor oamenii de foame, nu vor mai fi clienți care să le cumpere. Ca măsură de protecție socială se vor ieftini băuturile alcoolice, să uite lumea – plus că, dacă ți-e rău, nu-ți mai vine nici să te gândești la mâncare. Pâinea se va vinde cu felia, coaja sau codrul; doar grupurile organizate vor putea cumpăra franzele întregi pentru nunți, cumătrii și evenimente diverse. Înainte de Paști se vor comercializa pufuleți cu gust de miel și chipsuri cu pască, mai accesibile. Scumpirea carburanților va scumpi și hârtia igienică aia roz, deci se vor scumpi parizerul și crenvurștii. Etc.

  • Energia electrică. De la ea se scumpesc produsele care nu se scumpesc de la motorină sau benzină. Prețuri posibile: 32 de lei voltul, 50 de lei amperul. Se va distribui către populație un nou tip de curent alternativ: o zi da și una nu. Românii cu venituri mici vor putea primi curent social, de tensiune mică; tensiunea le va crește de-abia când vor vedea prima factură. Pe unii, totuși, nu-i va afecta scumpirea energiei electrice, fiindcă satele lor nu sunt încă electrificate. Cel mai ieftin curent se va obține prin deschiderea geamurilor, deși mulți se vor plânge că din cauza asta li se umflă fălcile, ceea ce nu-i bine, fiindcă, evident, se vor scumpi și

  • Medicamentele. Măcar pentru că și distribuitorii cară marfa cu mașinile. Din pricina noilor prețuri, românii vor ajunge să cumpere de la farmacie doar câte un sfert de aspirină, jumătate de supozitor tăiat pe lung sau picături de pus într-o singură nară. Ca o binevenită măsură de protecție socială, Guvernul va plafona prețul plantelor medicinale din flora spontană și va compensa tratamentele pe bază de descântece din strămoși și de tradiționalul „Ptiu-ptiu-ptiu! Să nu-ți fie de deochi!”. Vom reveni cu alte scumpiri la alte produse, că va fi de unde.

1.547 de vizualizări
atentionare pamflet

Citeşte mai multe despre:

2 comentarii

  1. #1

    voua va arde de titei, de amperi ,de scumpiri, de razboaie? stati linistiti ne baga turcii doi trei miei in plasa si motorina la loc in pompa si gata . facuram si pastele asta

  2. #2

    Umor ca acum aproape 30 de ani in AC.
    Excelent!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia