Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Se poate cu trenul și la timp, cînd e vorba de contracte

Zoom Se poate cu trenul și la timp, cînd e vorba de contracte

Statul a dat, statul a luat, numele statului fie lăudat, că fără el n-ar mai exista reformă și bani cu nemiluita, jumuliți de către chiar el, statul, în acest minunat balet al eficienței sistemului feroviar. În primul rînd, atenție mare: există o autoritate pentru reforma feroviară, I shit you not! Adică o întreagă instituție care, cel mai probabil, se ocupă de managementul întîrzierilor, al dilatării și contractării șinelor pe timp de vară și iarnă. Plus de încasat salarii, desigur. Acum vreo lună, în urma unui sumar proces de licitație cu dedicație, în care prețul ofertei a contat abia în proporție de 60%, restul fiind tot felul de alte condiționări menite a eficientiza trasul banilor, Autoritatea asta Pentru Reforma Feroviară a cumpărat un „Sistem integrat, bază de date unică și furnizare de informații privind serviciul de ticketing al operatorilor de transport feroviar de călători“. Că asta era marea problemă în sistem, sistemul integrat al serviciilor de ticketing.

Ei bine, la licitația organizată pe 11 iunie, pentru că erau niște condiții super-super, participă doar Informatica Feroviară SA, adică fix firma statului. Care fiind așa o firmă eficientă, trăiește cam exclusiv din contracte cu CFR ori cu astfel de instituții ale statului, care toacă banul de grija căilor ferate. Sistemul ăsta de ticketing va scoate din buget aproape patru milioane de lei plus TVA. Asta după ce tot această Informatica Feroviară SA mai vînduse, acum doi ani, un sistem integrat celor de la CFR, că de-aia merg trenurile brici în ultimii doi ani.



1 comentariu

  1. #1

    Umpic off-topic – aproape ca m-a busit plansul, ca de fiecare data cand vad poze cu trenuri CFR, ca cea de mai sus. Sunt fix cele din copilaria mea, acum vreo 40 de ani. Cum sa nu te paleasca nostalgia? Stiu ca exista cateva garnituri mai de anii 80-90 (in vest), dar in rest infanteria CFR tot asa arata.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia