La cît s-a retrocedat cu dedicație, la cît s-a combinat și jumulit bugetul, ai putea zice că nu prea mai e mare lucru de păzit prin sectorul 6. Ei bine, există. Și dacă nu ne credeți pe noi, întrebați-l pe Mutu. Căci, la cîți bani dă primarele pe servicii de pază, ai zice că prin sectorul pe care-l păstorește riști, la fiecare pas, să calci în vreun lingău de aur. Nu mai puțin de 54.415.994 de lei plus TVA vor plăti locuitorii din sector pentru ca niște badigarji să păzească și să patruleze sectorul. O nimica toată de sumă, pe care Primăria a împărțit-o în trei, pentru fiecare dintre cele trei zone a căror pază a fost scoasă la licitație. Și pentru că paza asta e un lucru atît de serios, lucrurile nu puteau fi lăsate chiar la voia întîmplării. La fiecare dintre cele trei licitații s-au înscris mai multe firme: cinci la prima, tot cinci la a doua și trei la ultima. La fiecare dintre licitații a fost admisă o singură firmă, aceeași în toate cele trei, Ares Guard SRL. Care, după cum puteți ghici, a și cîștigat cele trei contracte. Firma asta este una bine cunoscută, în special pentru relația cu Primăria sectorului 2.
Înființată de Cristiana Diana Vencu, firma este în fapt controlată de cumnatul acesteia, Alin Dumitru Berbecaru, fost secretar general al UNPR, în perioada de glorie a cuplului Onțanu-Oprea. Ei bine, cu toată că UNPR-ul a dispărut, fiind absorbit precum o sută de whiskean de PMP-ul lui Băsescu, Berbecaru a rămas alături de foștii parteneri din PSD. Mai exact, omul e în prezent nici mai mult, nici mai puțin decît președinte al UNPR București, un fel de entitate care ar vrea să anuleze fuziunea cu partidul lui Băse. Și care există pentru că, așa cum se vede din astfel de contracte, are pentru ce să existe.
Dacă Ares a câștigat în totalitate licitația care sunt motivele de nici măcar nu există pe acest sector. Care sunt mișmoangele? Și care este valoarea totală a contractului? Se spune că totul este transparent. Sunt bani publici și populația trebuie să ia la cunoștință pe ce se cheltuiesc banii. Să se afișeze toate contractele la intrare in primărie.