În urmă cu un an, în luna martie, Nuclearelectrica scotea la mezat un contract-cadru pentru plimbat șefii cu avionul. Șefii și angajații, desigur, însă cu accent pe șefi. Băieții estimaseră că, în patru ani de zile, vor cheltui 1,4 milioane de euro pe astfel de bilete de avion. A fost organizată și o licitație, desigur, iar contractul-cadru a fost semnat cu un grup de companii cu mare lipici la banul public, cum ar fi Weco TMC, Olimpic International Turism, Travel Time D&R, BBook Bed and Breakfast SRL, ba chiar și cu TAROM. Deloc surprinzător, deși au existat vreo cinci oferte, cea cîștigătoare a avut fix prețul maxim estimat de compania de stat. Că așa se potrivesc uneori lucrurile.
După licitație, desigur, au început să curgă comenzile, că doar era rost de plimbări. În medie, Nuclearelectrica a plătit cam 2.000 de euro plus TVA pe fiecare bilet de avion, că doar nu o să meargă băieții și fetele din compania asta de stat la economy sau, mai nasol, cu vreun low-cost. După puțin peste un an de zile, valoarea totală a biletelor de avion comandate a ajuns la aproape 3,5 milioane de lei. Ceea ce înseamnă că cei 1,4 milioane de euro antamați, care oricum sînt o sumă serioasă doar pentru bilete de avion, urmează să fie consumați în doi ani, adică pe la jumătatea contractului-cadru. Eficiență, că altfel n-o putem numi. Noroc că bugetul duce și suplimentări sau, la o adică, se mai poate face încă un contract-cadru, că doar n-o să ajungă șefii la low-cost.
Si?
SI = DA(it.)