Anul acesta, Eurovision-ul a fost cîștigat de concurentul austriac cunoscut de toată lumea ca ”femeia cu barbă”. Mi se pare o descriere proastă. Barba e o caracteristică secundară. Dacă ar fi fost să o descriem cît mai bine într-un cuvînt, alegerea logică ar fi fost ”femeia cu penis”. Sau, mai pe lung, ”bărbatul care a luat hormoni pînă cînd a ajuns să arate ca o femeie în majoritatea părților corpului”.
Însă faptul că un transsexual a cîștigat Eurovision-ul pentru că era ceva șocant și controversat mi se pare interesant. Fiindcă așa ceva nu mai e șocant și controversat de vreo 30 de ani. Dacă aș avea un leu pentru fiecare transsexual monden care o ardea șocant pe care l-am prins în cursul vieții mele, aș avea destui bani încît să-mi iau elicopter. Și asta spune multe despre publicul-țintă al Eurovision: oameni bătrîni și rămași în urmă cu 30 de ani sau melteni din așezări mici și mijlocii uitate de istorie prin 1985.
Și e și normal. Muzica aia e atît de benign-banală încît nici un om normal nu ar putea să o asculte. Un numitor comun sonor al tuturor curentelor muzicale. Fără nimic inovator sau care ar putea să contrazică gusturile cuiva. Ceva de care nimeni nu poate să se plîngă pentru că nu are absolut nimic greșit în afară de banalitate. Legendarul ”ceva care să placă la toată lumea”. Dacă ar fi mîncare ar fi o pastă moale și vag dulceagă, care vine în sute de sortimente de culori, exact cu același gust. Iar anul acesta a avut gust de femeie cu barbă.
Păcat. Dacă știam că asta se caută, nu mai rîdeam de Naomi cînd s-a înscris la faza pe țară. N-am știut să ne valorificăm transsexualii. Tot ce trebuia să facem era să-i spunem să nu se mai bărbierească. Iar Cezar Ouatu, originala femeie cu barbă de la Eurovision, a fost prea devreme. Lumea nu era pregătită în 2013 pentru o femeie cu barbă. Acum, cînd era, am trimis-o pe Paula Seling și pe un piticuț care și-a sculat părul ca să mai iasă 3 cm în plus la riglă. Venise cu ditamai orga circulară ca să cînte la trei clape. De parcă s-ar fi supărat cineva dacă ar fi venit cu o orgă mică, cu trei butoane. Sau dacă s-ar fi înghesuit după un pian de jucărie, să vedem doar ciuful ăla sculat cum unduie în ritmul clapelor pe care apasă de aproape două ori.
Iar de prezența Paulei Seling chiar mă bucur. Apare o dată la doi-trei ani. Ba Eurovision, ba un duet cu Florin Salam, dar apariție discretă, așa, răruț. Fix cît am nevoie ca să uit gluma aia cu Paula Seling care face formație cu 3 Sud Est și o denumește 3 Seling, și să rîd din nou la ea. Apropo, și 3 Sud Est s-au reapucat de cîntat. Un motiv în plus de a repeta acest clasic banc. E din nou relevant, după vreo 15 ani. O ocazie rară, ca alinierea planetelor. Jur că nu credeam să mai prind un asemenea eveniment cosmic în decursul vieții mele.