Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Senatorul Gheorghe Bârlea a fost scuipat în faţa bisericii

Zoom Senatorul Gheorghe Bârlea a fost scuipat în faţa bisericii

Duminică, 11 noiembrie, senatorul Gheorghe Bârlea, vicepreşedintele Comisiei pentru cultură din Senatul României, s-a dus să-şi facă campanie la Sighet, în biserica Sf. Iosif Mărturisitorul, unde este enoriaş.

Deşi n-a mai călcat în sfântul lăcaş de patru ani, de la alegerile precedente, parohul Vasile Petrovai, zis Popa Kent, a rostit o scurtă alocuţiune după slujbă, în care l-a prezentat pe senator, ca enoriaş al parohiei. Biserica este în construcţie de vreo 15 ani şi popa a fost nevoit să facă contrabandă cu ţigări din Ucraina pentru a finaliza lucrările, de unde şi cuvioasa-i poreclă. Mulţimea l-a întrerupt pe Popa Kent şi l-a ches­tionat pe senator cu cât a contribuit el, personal, la cutia milei, la care Bârlea s-a apucat să citeze din Aristotel. La ieşirea din biserică, Popa Kent l-a ascuns pe senator în altar, până pleacă oamenii pe la casele lor, dar Bârlea s-a smucit din braţul popii şi a ieşit afară, să explice mulţimii înfierbântate ce iniţiative legislative a promovat el. Lucurile au degenerat în reproşuri grele, cu tăieri de pensii şi salarii, s-au transformat în răgete pe glasul al optulea şi s-au terminat apoteotic, cu o ploaie de flegme pe costumul Armani al senatorului.

Publicat în Cațavencii, nr. 48, 5-11 decembrie 2012



Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia