Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Senatorul Valer Marian întrerupe tăcerea: „SRI s-a dedat la acţuni făţişe de poliţie politică.“

Zoom Senatorul Valer Marian întrerupe tăcerea: „SRI s-a dedat la acţuni făţişe de poliţie politică.“

Începând cu luna aprilie 2010, la nivelul serviciilor de informaţii şi ANAF s-a creat un grup de lucru, în cadrul unei operaţiuni comune fără precedent, cu scopul de monitorizare a mass-media din România. Serviciul Român de Informaţii (SRI), Direcţia Generală Anticorupţie (DGA), Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă (DGIPI) au demarat împreună cu ANAF acţiuni de identificare a „vulnerabilităţii“ din punct de vedere financiar-contabil a instituţiilor de presă centrale şi locale. Vulnerabilităţile au în vedere identificarea acelor elemente de natură financiară ce ar putea fi folosite, la momentul oportun, ca factor de presiune, pentru a determina repoziţionarea respectivelor publicaţii din punct de vedere al susţinerii politice. Senatorul PSD Valer Marian denunţă această înţelegere şi face o interpelare parlamentară.

Reporter: Spuneţi în interpelarea dvs. cu privire la cenzura presei că, până la nivelul lunii august 2011, din colaborarea SRI, DGIPI şi DGA s-a reuşit realizarea a circa 60 de dosare informative având drept subiect diverse instituţii mass-media private. Cunoaşteţi câteva nume din aceste dosare?

Valer Marian: Aş putea să spun că majoritatea societăţilor enumerate în interpelare au dat dovadă de o atitudine nealiniată. Există din păcate patru-cinci excepţii de societăţi de presă care s-au „reorientat“, din critici ai Puterii, în parteneri sau aliaţi ai ei, printre care publicaţia Curentul editată de Dramiral Media Group (a omului de afaceri Mi­hai Iacob – n.r.), Adevărul Holding sau OTV, ale cărui jocuri din ultima vreme nu pot fi calificate drept critice la adresa Puterii. Deoarece cunosc foarte bine situaţia presei din Satu Mare, în calitate de fost editor şi ziarist, pot să vă spun că au fost monitorizate atent firmele sătmărene SC Nord-Vest Press SRL şi SC Nord-Vest Trust Media SRL, care au editat ziarul Gazeta de Nord-Vest, şi emisiunile postului de televiziune Nord-Vest TV din Satu Mare, ambele cu atitudine critică la adresa actualei puteri. SRI s-a dedat la acţuni făţişe de poliţie politică. În ­cursul acestui an, câţiva ofiţeri din cadrul Direcţiei Judeţene SRI Satu Mare au contactat foşti şi actuali ziarişti de la Gazeta de Nord-Vest cărora le-au promis diverse avantaje dacă le furnizează informaţii privind activitatea redacţională şi managerială a ziarului.

Rep.: Credeţi că serviciile de informaţii au oameni în redacţii?

V.M.: Un ziarist din Satu Ma­re mi-a mărturisit că a fost contactat de SRI, dar a refuzat să colaboreze cu serviciul. Mai mult ca sigur că serviciile au agenţi acoperiţi printre ziarişti, la publicaţii şi posturi TV care critică Puterea.

 

Rep.: Din tonul interpelării dvs. rezultă că Puterea este mai degrabă dispusă la un şantaj împotriva celor descoperiţi cu eventuale nereguli financiare, decât ca aceste dosare să fie finalizate şi trimise instanţelor de judecată. 

V.M.: În cursul lunii decembrie s-a demarat faza a doua a acţiunii de cenzură a Puterii. În urmă cu circa zece zile, operativul SRI şi responsabili din ANAF au discutat cu privire la oportunitatea declanşării unor controale fiscale la anumite societăţi de presă, referitor la contractele de publicitate încheiate de acestea, pentru a le priva de ultimele resurse financiare.

Rep.: Mai cunoaşteţi vreo situaţie similară, când patroni ai unor publicaţii care au criticat Puterea au fost presaţi sau şantajaţi de autorităţi, iar în cele din urmă au cârmit cu 180 de grade, predându-se în braţele Puterii?

V.M.: Priviţi la ce se întâmplă acum la Realitatea TV. Din cal de bătaie al ANAF, Realitatea este pe punctul de a ajunge partenerul ANAF. Elan Schwartzenberg s-a lăudat în presă că i-a propus lui Codruţ Marta, fostul şef de cabinet al lui Sorin Blejnar, directorul ANAF, să opteze între calitatea de membru în Consiliul de Administraţie al societăţii Realitatea Media sau cea de preşedinte la Realitatea Me­dia. Codruţ Marta şi Sorin Blejnar sunt partenerii de vânătoare ai lui Elan Schwartzenberg, patronul trustului Reali­tatea. Recent, Codruţ Marta a ­participat, împreună cu Elan Schwartzenberg, la vânătoarea de la Balc, organizată de Ion Ţiriac.

 

Rep.: În urma interpelării dvs. s-a lăsat o linişte suspectă. Credeţi că au început deja negocierile între şantajişti şi şantajaţi?

V.M.: Publicaţiile verticale nu vor ceda. Aş menţiona anumite produse de presă din Gorj, Iaşi, Telegraful de Constanţa.

Rep.: Aţi declarat recent că Cristian Lăţcău, şeful DGIPI, unul dintre serviciile de informaţii care monitorizează pre­sa, este un „amic al lumii interlope şi al ministrului Internelor“. Cum este posibil ca acest individ să fie menţinut la cârma DGIPI?

V.M.: Din câte ştiu, preşedintele Traian Băsescu a vrut să-l schimbe, dar în apărarea lui au sărit sălăjanca Andreea Paul Vass, consilier al prim-ministrului Emil Boc, şi deputatul PDL Lucian Bode, preşedintele organizaţiei PDL Sălaj. Lăţcău a fost şeful Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Sălaj. Cei doi au intervenit la premierul Boc, iar în cele din urmă Cris­tian Lăţcău a fost menţinut în funcţie, ca şef al DGIPI.

Rep.: Din experienţa pe care o aveţi în presă, cum credeţi că se va încheia acest nou episod din lupta presei cu strivitoarea maşină a Puterii?

V.M.: Sper că presa va ieşi câştigătoare din acest război.



5 comentarii

  1. #1

    Asta bate campii. zicea ca sri-ul l-a imbolnavit si cei de la sri i-au amenintat telefonic fetita care are 10 ani. intrebati-l numa ce merite are ca fost procuror? dute mah si i-ati rudotelul

  2. #2

    Fâsss.., goange de ameţit bizonul. Nimic sustenabil. Vorbeşte şi el, ca să spună ceva. Se pare că cineva a băgat băţul în nişte chestii cu bănuţi din publicitate, mai vechi, ale PSD-ului, acolo, departe, în nord-vest unde credeau că nu-i vede nimeni şi deranjează.

  3. #3

    Cum seface ca, imediat ce lepadaturiledin servicii sunt luate in vizor sar ca arsi fel de fel de „postaci” ? Pantera neagra, Alf etc, nu luati nici o indemnizatie de pe acolo ?

  4. #4

    Pantero’ (sau Nutzi dupe caz), mai vezi cum ie cu””i-ati”

  5. #5

    @

    mai rasfirati, baieti, mai rasfirati, ca sunteti tare stresati

    stresul duce la alcoolism, alcoolismul duce la divort, divortul duce la depresie, depresia duce la sinucidere, sinuciderea duce la cimitir

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia