Senzaționalele flegme dintre Mircea Badea și Oreste

După varii emisiuni, afaceri și chiar inerente dezamăgiri financiare, după apelative precum "fratele meu" și mărturisiri complete, de genul "am împărțit și trăit foarte multe împreună", după șomajuri, prime, antene și chiar proteveuri (da, da, în cadrul unei emisiuni pe nume PRO TV Magazin), în fine, după 20 de ani de prietenie și, sînt convins, mici nepotriviri scuzabile de caracter, Mircea Badea și Oreste și-au băgat adînc p…le în toate aceste lucruri.

„Azi un prieten cu care am trăit o viață a ales să se sinucidă din lumea mea bă…se cu stropi. A făcut-o emanînd niște blestemății și niște ticăloșii cu duhoare pestilențială care m-a doborît. O să mă ridic. Nici delirul mistic inept, de prostovan, tip Becali, nici eventuale inspirații de sorginte dacică nu pot justifica monstruozitatea gestului imund. Așadar, oricît mă voi mai tăvăli în chinuri, dacă ai ales să te sinucizi înjunghiindu-mă, pentru mine ești mort. Nu voi ține slujbă. Nici doliu.” Ați recunoscut, sper, penelul smardoiesc al lui Mircea Badea.

Pentru toate fanele de pe Facebook & Club Control ale lui Arsenie Boca, precum și pentru Connect-R, despre care înțeleg că știe ce înseamnă substantivul "corinteni", urmează imediat și Oreste: „Îmi iubesc prietenii și o voi face toată viața, dar cînd se întorc împotriva țării și a neamului, din care și ei fac parte, atunci, cu cea mai mare tristețe în suflet, mă întorc și eu cu fața de la ei. În speranța că vom înțelege cu toții că degeaba cucerim lumea dacă ne pierdem sufletul, le spun bunilor mei prieteni: rămîneți cu Bine (le), nu vă vindeți conștiința și rodiți frumos. Cu ori ce preț și ori ce risc, nu vă părăsiți Bucuria. Am citit în ochii voștri teama și frustrarea ca s-ar putea să pierdeți toate comorile de pe pămînt. Asta e bine, poate începeți să le faceți în CER".

Acum: faptul că doi foști prieteni din trustul lui Voiculescu (față de care, personal, am nutrit mereu niște sentimente diferite, irelevante pentru articolul de față) se pizduiesc amplu pe Facebook n-ar trebui să ne suscite interesul decît în măsura în care, accidental, ricoșează niște flegme în ochii lui Bendeac. Interesante pentru noi toți și, în egală măsură, dezolante și alarmante în sensul clinic al cuvîntului sînt însă motivele care au stat la baza acestui divorț ideologic îndelung mediatizat: exploatarea cu cianuri de la Roșia Montană (Mircea – pro, Oreste – contra), respectiv eutanasierea maidanezilor (idem).

Ce-am observat în legătură cu asta? Că nimeni nu pare șocat de absurdul tragicomic al situației. De colosala antiteză în care ne-a adus această Românie schizofrenică și extremistă. În care, după 40 de ani de conviețuire pașnică și cît de civilizată i-a permis gena mioritică, un țăran cretin e capabil să-și înjunghie aproape mortal vecinul, pentru că nu s-a dus la referendumul împotriva lui Băsescu! De parcă există diferențe cu adevărat fundamentale și ireconciliabile între stînga și dreapta. Între politicieni, președinți și, una peste alta, între hoții noștri de zi cu zi. De parcă această scindare ideologică ne folosește nouă, și nu lor, muiștilor propagandistici care știu să ne facă permanent din vorbe și voturi. De parcă viața noastră depinde, în cele mai intime detalii și convingeri, de borhotul cianurilor de la Roșia Montană sau de sîngele maidanezilor din Capitală.

Dar dacă vi se pare că așa stau cu adevărat lucrurile, polemizați intens pe mai departe, stimați cetățeni. Scoateți-vă reciproc mațele și scrieți cu ele pe asfaltul de pe Magheru lozincile care vă definesc atît de ireconciliabil ființa. Poate că supraviețuitorii acestui măcel politic vor înțelege, în fine, în calitate de spectatori, cît de bou e românul căruia i se dă să rumege o idee.