Eu chiar nu înțeleg de ce Serghei Niculescu-Mizil vorbește la televizor idei născute între pereții groși ai propriei cutii craniene. Nu are nimic de zis. În schimb, e o mină nesecată de talent actoricesc. Păi, fața aia a lui este atît de expresivă încît mișcă în mine trăiri necunoscute de viața afectivă a omului.
Spre exemplu, corpul, care înfrînge orice explicație genetică. De parcă strămoșii lui au obosit pe drumul evoluției pe la jumătate, s-au pus în cur și au început să înjure. Păi, îmi inspiră automat un film de aventuri cu o familie de comuniști care își pierde copilul, iar șoferul trimis să-l găsească bărbierește panicat un pui de maimuță și îl îmbracă în hainele copilului. 40 de ani mai tîrziu, „copilul” începe să își pună întrebări: de ce îl bărbierește un șofer în fiecare zi, e normal? Și află, stupefiat, de la șoferul dărîmat de remușcări că, de fapt, el e maimuță și de-aia nu s-a adaptat în societate. Și își smulge hainele de pe el, întorcîndu-se în junglă. Un fel de Cartea Junglei, dar invers, cu Serghei Niculescu-Mizil.
Iar hainele, tatuajele, modul cum își suge plombele cu subînțeles îmi inspiră un film polițist. Cu un mafiot versat care a făcut avere furînd scaune pliante în Spania și se întoarce în satul lui natal. Și acolo, blazat, începe să violeze găini. Suspiciunile cresc și pînă la urmă este prins. Dar la sfîrșit aflăm că el, de fapt, a vrut să fie prins. Că intenționat se lăsa văzut violînd găini. Că plăcerea lui nu era intrinsecă, în găină. Ci voia doar să le deschidă ochii sătenilor, arătîndu-le în acest fel că viața există și dincolo de satul lor.
Și privirea aia a lui misterioasă, de sub ochelarii de soare pe care nu și-i dă jos nici cînd se spală pe ochi, mă duce cu gîndul la un film noir. Cu un biet funcționar care, într-o zi, observă că absolut toți oamenii din jurul lui, brusc, miros a rahat. Și e scîrbit de umanitate și de ce reprezintă aceasta, văzînd-o parcă pentru prima oară, cu alți ochi. Și, la sfîrșit, ajunge acasă și își dă seama că mirosul venea de la el.
Iar paradontoza aia, de-i fîlfîie dinții ca perdeaua de muște, mă duce cu gîndul la un film cu pirați. În care el joacă un pirat cu scorbut pe care nu-l place nimeni. Și toți ceilalți pirați îi scuipă în mîncare . Și pune la cale un plan elaborat ca să se răzbune, dar se împiedică și pică peste bord, înecîndu-se din cauză că nu îl duce capul să dea drumul la sabie din mînă și să înoate.
Toată prezența lui ca om mă face să cred că ar fi perfect într-un film erotic de artă-fetiș, cu bărbați care încearcă să urineze unul în uretra celuilalt. Sînt foarte multe filme la care s-ar potrivi Serghei Niculescu-Mizil în rolul principal și la care nu m-aș uita niciodată.
Publicat în Cațavencii 10(88) 2013
…nu am mai ras de mult in halu asta .
Ai talent de scenarist Raducule, ai prins bine esenta lui Serghei, dar a fost dureros sa citesc pana la capat.
Mai degraba, de pamfletar!