Serviciile au ajuns să fie saliva care ține lipită ici-colo imaginea României.
Ai senzația că abia odată cu implicarea Serviciilor în narațiunea celor 26 de ani de libertate ea capătă sens; abia odată cu implicarea Serviciilor România nu mai pare o anomalie care “o să treacă” la un moment dat de la sine, un fel de zgaibă care când zici că o să cadă se infectează din nou.
Există mai multe feluri în care ne raportăm la prezența Serviciilor.
- Raportarea interogativă.
E singura pe care o găsesc întru totul legitimă. Te poți întreba unde era SRI-ul când se furau pădurile, când se retrocedau proprietăți și când șef la DIICOT era pusă una ca Alina Bica. Apoi, corupția pe parte privată internațională: Apa Nova, Microsoft, Bechtel, capitalul străin și șpăgar în general. Sunt întrebări legitime și despre infiltrații serviciilor în presă, în parlament în juștiție. S-a ajuns să râdem alintat împreună cu serviciile despre asta: aaa, ghidușilor, ia, spuneți, este că ne-ați băgat un deget în fund? Ăă, și cam câți sunt? Ăăă, și cam pe unde sunt? Ăăă, oare sunt chiar eu?…
De fapt, te poți întreba unde e SRI-ul în general. Și oameni care au un zâmbet în colțul gurii, ca un rest de mâncare, îți vor zice: ”exact, tocmai asta e, invizibilitatea e esențială!”
- Presupoziția scopului înalt.
Sunt unii care s-au liniștit, care nu mai întreabă, care au abandonat problema. Cumva plasează Serviciile într-o zonă imponderabilă, într-un topos invizibil și care e bine să rămână astfel. E aplicată aceeași raportare ca la domeniul justiției: dacă s-a dat sentința aia, atunci aia e, trebuie respectată! La fel și în implicarea Serviciilor: undeva trebuie să te oprești cu întrebările. Și unde decât în punctul: știu ei ce fac. Mai exact e un fel de speranță: trebuie să știe ce fac, căci altă șansă oricum nu avem! Trebuie ca lanțul întrebărilor și-al suspiciunii să se oprească undeva, altfel te devorează viermele conspiraționist.
- Raportarea universalistă. Ea zice așa: de fapt, știți ce?, Serviciile sunt peste tot, în cele ce vor râde mâine la soare… E un principiu sufocant, Serviciile ca prezență mai mult decât intervenționistă: constitutivă, materială. Ubicuitatea sa nu e doar una care supraveghează și
Raportarea universalistă, ca orice universalism, riscă să devină nefuncțională, ca orice criteriu care ajunge să nu mai aibă putere de discriminare. Serviciile sunt peste tot, oricând, oricum, de fapt, așa au fost de când e lumea, hai să ne vedem mai departe de viață! E bordarea cu care se luptă și Cătălin Tolontan. Asemeni democrației, această raporare are o imensă forță de absorbție: e mlăștinoasă. Cu cât te miști încercând să scapi, cu atât pare că te afunzi mai mult.
23 de vizualizări
