Simona Tache vs Mihai Radu

Ce-i scârbos şi lui Dumnezeu îi place?

Vă plimbaţi prin parc, romantic. El e morocănos, că l-ai luat de la meci, dar a trebuit să iasă, sub ameninţarea divorţului. Dintr-o dată, se luminează brusc. Îl vezi că se uită cu atenţie la ceva de pe trotuar. „Ia uite ce drăguţ: a borât cineva aici“, te anunţă vesel. În sfârşit, a dat peste ceva interesant. Examinează curios balta de vomă, în timp ce tu fugi, lividă, să faci una şi mai mare, într-un coş de gunoi. „Ia uite, mâncase cârnăciori cu cartofi prăjiţi“, îţi strigă încântat.

„Şi nişte murături sau salată de varză, nu-mi dau seama exact ce. Ceva verde, oricum.“ Dacă s-ar uita la tine acum, ar vedea că şi tu eşti verde. Nu-i răspunzi, că eşti ocupată să te răsteşti la tomberon. Înainte să ţi se înmoaie genunchii şi să leşini, mai auzi o voce cunoscută: „Mamă, ce poftă mi s-a făcut. Hai, te duc la o cârciumă, să băgăm nişte olteneşti cu cartofi prăjiţi?“.

Bărbaţii sunt înnebuniţi după scârboşenii. Nu există flegmă să nu fi fost privită cu admiraţie de măcar câţiva reprezentanţi ai sexului tare, începând cu ăla care a împrăştiat-o pe asfalt. Îi vezi cum se uită lung la ea şi vorbesc singuri, cu invidie: „Ia uite câte kile de flegmă a avut ăsta în el, frăţică. Şi ce verde e!“. Şi-ncep să horcăie, încercând să scoată o cantitate mai mare şi mai verde.

Voma, mucii, scuipaţii, rahaţii cu moţ, păianjenii, broaştele râioase, lipitorile, peştişorii gelatinoşi, viermii, toate au fost lăsate să existe pe lumea asta cu un scop precis: să îi facă fericiţi pe bărbaţi. De-aia, de exemplu, după ce s-au îmbătat crâncen de 100 de ori, o comit şi a 101-a oară. Ştiu că îi aşteaptă o mahmureală dureroasă, dar ştiu şi că, la capătul ei, vine momentul ăla sublim, când vor sta cu capul în budă şi vor pescui cartofiorii prăjiţi mâncaţi în ultimele trei zile.

No voma, no cry

Voma ocupă un loc central în viaţa bărbatului. Dacă la vederea ei o femeie îşi imaginează că o altă femeie încearcă să slăbească, bărbatul o priveşte cu admiraţie, gîndindu-se că un puşti de 14 ani tocmai a păşit cu dreptul în viaţă. Deşi, s-o spunem drept, are resturi şi pe vîrful adidasului stîng. Cert este că, în miez de noapte, o mamă îngrijorată chiar a crezut că fiul ei a mîncat ceva stricat şi i s-a făcut rău.

Voma e modelul din covorul vieţii unui bărbat. O a doua mamă care îl ţine de mînă prin viaţă.

Ca un indian care interpretează vîrsta şi greutatea animalului după culoarea şi consistenţa rahatului, la fel şi bărbatul, văzînd voma, poate să dea un diagnostic destul de precis cu referire la modul cum a apărut şi la masculul care a creat-o. Spre exemplu, doar privind la dispunerea şi conţinutul vomei de pe asfalt, un bărbat îţi poate spune dacă e vorba de un mîrlete care, după ce a ingurgitat vin cu Cola, s-a înfipt într-o şaorma, sau de un student ieşit confuz din Club A după 30 de beri şi în a cărui vomă singurele resturi de mîncare sînt urmele de ruj negru cu care se dă prietena lui satanistă. Sau poate să recunoască, dacă e în sectorul 6, unde nu se face curat pe străzi, chiar propria vomă plantată acolo cu trei săptămîni în urmă.

Femeia ar face bine să nu încerce să-l despartă pe bărbat de vomă. Bărbatul şi voma se ştiu cu mult înainte ca ea să intre în viaţa lui. Despre legătura originară între bărbat şi vomă vorbeşte chiar şi mitologia greacă: se spune că un anume Narcis, privindu-se în ochiul de apă din veceu, nici n-a apucat să se mire de cît de frumos e beat, că i-au şi venit măslinele şi vinul în gît.