Simona Tache vs Mihai Radu

Hartă şi valoare

„Adu-mi şi mie puţină apă rece de la frigider!“, îl rogi şi nici prin cap nu-ţi trece că tocmai ai declanşat o expediţie. Expediţia „Apa“.

Primul lucru pe care îl va face va fi să-şi scoată busola şi să se plimbe cu ea prin casă, în paşi de cercetaş, în căutarea nordului. Nu există bărbat care să nu aibă busolă (sau, dacă există, trebuie verificat dacă nu cumva îl cheamă Botezatu).

După ce a găsit nordul, va scoate harta apartamentului şi, cu maximă atenţie, îşi va configura pe ea mai multe variante de traseu către frigider. Apoi, îl va alege pe cel mai bun, îşi va pregăti rucsacul cu cortul, izoprenele, saltelele, briceagul, termosurile, apă (da, ştiu, dar nu e cea pe care ai ce­rut-o tu), biscuiţi şi nişte conserve, şi va pleca la drum, hotărât să-ţi îndeplinească dorinţa. Cel mai dureros o să fie când o să te anunţe că îşi pune cortul în frigider şi o să înnopteze acolo, ca să fie, a doua zi dimineaţă, mai aproape de izvorul limpede, rece, ­curgă­tor şi ambalat în sticla de plastic pe care scrie Dorna, la care l-ai trimis. După ce ajunge la izvor şi culege o parte din el într-o cană, urmează iar căutarea nordului şi, apoi, drumul înapoi. Practic, în două-trei zile ai apa.

Bărbaţii sunt în limbă după hărţi şi busole. Orice frază care conţine cuvântul „unde“ îi aruncă într-o excitaţie vecină cu nebunia. Tu îl întrebi senin „Păi, şi unde e strada aia la care tre’ s-ajungem, e departe de aici?“, iar el, în loc să-ţi răspundă cu „E departe“ sau „E aproape“, scoate cu mâini surescitate harta şi începe să-ţi arate febril care sunt cele 18 drumuri care duc către locul în care aveţi treabă.

Motivul pentru care femeile nu vă întreabă niciodată „Unde mergem? La mine sau la tine?“ nu e, dragi bărbaţi, sfiala feciorelnică pe care o bănuiţi voi, ci teama să nu scoateţi vreo hartă.

Ce nu ştiaţi despre dezorientarea la femei

Sînt sigur că, dacă s-ar face un studiu despre cît de rătăcite-n spaţiu sînt femeile, s-ar descoperi că jumătate dintre ele fac sex pe la spate doar pentru că nu mai ştiu cum să se întoarcă cu faţa la partener.

Orice şofer îţi va spune un singur lucru despre femeile care conduc: „Stai la distanţă de ele, lasă-le să facă manevre, nu te apropia!“. Iar asta nu neapărat pentru că ele conduc slab spre foarte execrabil, ci pentru că în orice punct s-ar afla din oraş parcă ar trebui să facă la dreapta, ba nu, parcă la stînga sau, de ce nu, să întoarcă. Decizia finală e luată la inspiraţie, în ultima clipă, c-aşa sînt ele, mai pe sentiment.

Dacă Pămîntul nu ar fi rotund, femeile s-ar fi pierdut de mult, iar, după cîteva chefuri monstru, omul ar fi dispărut. Aşa, oricît ar bîzîi în stînga şi-n dreapta, oricîte ocoluri ar da planetei, pînă la urmă le găseşti să te împerechezi cu ele.

Umblă o poveste conform căreia Cristofor Columb a descoperit America după nişte schiţe pe care nevastă-sa i le strecurase în buzunar în ziua plecării din port, şoptindu-i dulce la ureche: „Uite pe unde am fost eu acum cîteva zile cînd am umblat aiurea pe străzi căutînd un magazin cu poşete mişto! Poate te ajută“.

Poate nu aţi observat, dar femeile nu rîd la bancul cu soţul plecat de acasă să cumpere pîine şi care se întoarce după douăzeci de ani, transpirat şi cu o plasă în care sînt două pîini mucegăite. Zice: „Bun, OK, şi zi-mi şi poanta!“.

Sînt sigur că Elodia nu e moartă, ci rătăcită. Iar dacă s-o fi ascuns la un moment dat de Cioacă în poşeta unei prietene, chiar că nu mai găseşte drumul înapoi spre lume, obstrucţionată de cele cîteva bucăţi de autostradă, un avion, cinci rochii cumpărate la un moment dat şi uitate acolo, mă rog, tot felul de chestii pe care le duce orice femeie cu ea în geantă.