Locul în care şi regele merge singur cu cartea
Când un bărbat îşi ia cartea la subsuoară şi porneşte… lipa-lipa, într-o anumită direcţie, soţia se sprijină, lividă şi cu lacrimi în ochi, de primul perete, iar copiii se aliniază în faţa tatălui, ca să-şi ia la revedere. Sunt trişti cu toţii pentru că ştiu două lucruri:
1) vor trece ani până când îl vor revedea; 2) în timpul ăsta, dacă-i trece pipi sau caca, vor fi nevoiţi să folosească boscheţii din faţa blocului, baia fiind ocupată.
Bibliotecile, aşa cum arată ele acum, nu ar trebui să fie instituţii unisex. Ele sunt construite, practic, numai pentru femei. O bibliotecă pentru bărbaţi ar trebui să arate cu totul altfel: o sală mare, cu multe WC-uri, pe care bărbaţi cu pantalonii în vine devorează fericiţi volum după volum. Printre ei se mai plimbă, din când în când, un custode, ca să le mai distribuie cele necesare: puf-puf pentru toaletă, hârtie igienică şi cărţi noi.
Bărbaţii merg la toaletă în primul rând ca să citească şi de-abia în al doilea rând pentru altele. Unii, probabil, merg şi ca să scrie, altfel nu prea se explică existenţa unor romane-fluviu ca În căutarea timpului pierdut, a unor lucrări de dimensiunea Istoriei literaturii române de la origini până în prezent sau a operei poetice pe care ne-a lăsat-o Păunescu.
Când Keira Knightley a aflat, în Piraţii din Caraibe, că o să-l revadă pe Orlando Bloom de-abia peste zece ani, n-a simţit ceva ieşit din comun. Doar ce simte orice femeie când bărbatul vieţii ei se duce la WC.
Diafane Spoitoru
Nu m-ar mira ca cercetătorii englezi, cei pe care i-a consultat Cristoiu cînd a băgat în Evenimentul găina care a născut prin cezariană, să descopere cîndva, în următoarele mii de ani, şi tubul digestiv la femeie.
Cînd doi băieţi se trag de deget şi pîrţîie, se naşte o prietenie mai presus de legămîntul sfînt al căsătoriei. De aici nedumerirea pe care o trăieşte bărbatul cînd ea spune că vrea să fie cea mai bună prietenă a lui. OK, trage-mă de deget!
Asta n-ar fi nimic, dar cînd intri în baie după o gagică miroase a iasomie, a lapte de migdale şi nucă de cocos, a levănţică, flori de cîmp şi Fanta-fructe de pădure. Iar în tot acest timp în care ea face ceva ferecată în baie, la robinet se aude cum susură apa. Dacă închizi ochii, crezi că ai ajuns în păşunile parfumate ale Raiului. Nu te-ai mira, deschizînd ochii, să vezi leul de gît cu oaia. Şi oaia vie. Mă mir că nici o tipă nu s-a gîndit să pună şi nişte Mozart în timp ce lansează submarinul la apă.
Din reclamele TV nu înveţi mai mult. Da, au şi femeile probleme cu digestia, dar nu în sensul că sînt constipate şi nu iese rahatul din ele, deşi se screm pînă fac riduri de expresie. Nu, ele sînt balonate. Iar baloneala aia trece cu o cutiuţă de iaurt.
Mi-ar plăcea să văd o reclamă aşa: Emilia Popescu, pe veceu, urlînd în chinuri: Nu pot să mă cac!
Generaţiile viitoare de bărbaţi vor fi încă şi mai handicapate din acest punct de vedere. Păi, cînd va vedea unul că din iubita lui curge sînge, iar nu un lichid albăstrui, de culoarea cerului senin, o să leşine.
Foarte misto! Mai vreau.
M-am dus la buda de atata ras! Felicitari, baeti si fete! Keep it up!
Trebuie sa recunosc ca amandoi ati fost „tari” azi. Nici ca ma gandeam la lungile despartiri de copii si de „fumeie” cand ma duceam la baie. O sa fiu mai atent. Totusi obiceiul cartii a cam disparut din motive lesne de inteles. Azi WC-ul este (cu toata separarea sa fizica de baie) plina de stive de reviste in care inveti cum sa faci fata „balonarii” de care scrie Mihai. Nu mai e loc nici macar de o minima carticica fie ea Despre Ingeri a dlui Plesu(am imprutat-o de la un prieten si am descoperit-o in „biblioteca sa din baie, fericitul celibatar …) fie ultimele romane ale lui Robin Hobb (placerea baiatului meu cel mare).
Ce ma nedumereste pe mine este insa lipsa de „diversitate” din respectivele reviste pur feminine. Nu se explica decat despre cum e cu iaurtul cu bifidus si implicatiile sale asupra „balonarii” si a constipatiei sau se vb despre „slabit”.
Daca stau bine sa ma gandesc probabil „noua biblioteca” a WC-ului de uz personal actioneaza direct si implicit asupra „pierderii de greutate” cum atat de plastic si metaforic sustine Mihai in referinta sa „submersibila”.
Cu ajutorul vostru, dragii mei, ajung sa incep sa inteleg „femeia” marea si unica „dilema existentiala” a barbatului.
Ideea e interesantă dar modul de exprimare este de-a dreptul jalnic şi de cel mai scăzut nivel.