Între bine și rea
"El e foarte de treabă, ea e aia a dracului." E propoziția care se aude de câte ori iese din încăpere un cuplu. Pentru că așa și e: ei chiar sunt mereu de treabă, iar ele niște nenorocite, niște vrăjitoare, niște vipere cu corn.
Exemplul 1: Câinele familiei se pregătește să facă pipilică.
– Hă, hă, hă, ia uite, se pișă în grișulețul copilului, se hlizește el, crăcindu-se mai comod pe canapea.
Cine îi smulge animalului grișulețul de sub cur și îl fugărește nițel? Ea, evident. "Ce suflet uriaș are el și ce scorpie afurisită e ea, ham-ham", va gândi câinele, cinci minute mai târziu, în timp ce va depune pipiul reprimat în niște pantofi cu toc de 10.
Exemplul 2: Funcționara de la bancă a numărat greșit banii și le-a dat cu 20 de milioane mai puțin.
Cine chicotește amabil (adevărul e că e super-funny să te lase o vacă fără bani) și cine face scandal, recuperând suma lipsă? Mda. Ați ghicit. Ce va povesti acasă funcționara cretină? "Mamă, m-am certat cu o scârbă azi, mi-a stricat toată ziua. Păcat de bărbat-su ăla, părea super de treabă. Ea urla ca nebuna și el nu zicea nimic. Ce om!".
Exemplul 3: Casa tocmai le-a fost distrusă de niște meșteri bețivi.
Rățuștele de pe faianța din baia copiilor sunt cu roatele-n sus, gresia e în dormitor, iar cada în chiuveta din bucătărie.
– Zi-le că nu plătim nimic, șuieră ea la urechea lui.
– Stai, mă, un pic, să vedem…
– Zi-le că nu plătim, n-auzi?
– Totuși, oamenii au muncit, nu putem să… În definitiv, sunt drăguțe rățuștele astea cu cracii-n sus. Ținem și noi copilul cu capu-n jos, când îi facem baie, care-i problema?
Scena se termină cu ea încercând să omoare bețivii cu mistria. Apoi, îi dă afară, zbierând. Concluzia? "Ce de treabă era el, iar ea ce bolnavă psihic! Satana în persoană!"
Dacă n-ar exista femeile, nu ar exista, practic, bine și rău. Doar bine și bine.
Cearta lui Pițigoi
Cearta nu este pentru femeie un comportament accidental, de nedorit, al vieții, un pasaj scurt, o stare de indispoziție sufletească de care s-ar lipsi bucuroasă. 
Pînă și numai faptul că cearta are la femei diferite forme, că există diverse tipuri de ceartă și de supărare, arată că la mijloc e vorba de un comportament culturalizat. Cearta face parte din civilizația femeilor.
1) Vorbim de pufneală. Pufneala e tot o ceartă. E cearta tip Vulcanii Noroioși. E o ceartă ca o bombă neexplodată din al doilea război mondial pe care doi copii – ăștia doi copii ești tu – sparg nuci cu ciocanul.
2. Vorbim de isterie. Isteria e o ceartă din care femeia nu-și mai revine. Nu știi cît durează niciodată, cum nu știi cît durează o furtună. În timpul isteriei, femeia se ceartă cu tot, aici incluzînd alte ființe decît omul și obiectele din jur. La isterie n-ai ce să faci, trebuie doar să aștepți să treacă – te adăpostești și aștepți.
3. Vorbim de papagaliceală. E acea ceartă în care femeia repetă ce-ai spus tu și face mici comentarii:
– Unde ai fost? – întreabă ea.
– Am fost la muncă, zici tu.
– Păi, da, ai fost la muncă, zice ea.
WTF…
4. Vorbim de cearta care n-a avut loc.
– Vai, ce m-aș fi enervat dacă te-ai fi dus la fotbal cu băieții în loc să mergi cu mine la film! – zice ea.
– Eh, cum să mă duc, ce naiba? Hai să urmărim filmul, că uite, l-a omorît pe ăla!
– Deci, serios, cred că nu mai vorbeam cu tine o săptămînă…
– Mă rog, nu s-a întîmplat, de ce să ne gîndim la ceva ce nu s-a întîmplat?
– Da' te-ai gîndit să te duci la fotbal cu…
Anunţ serios: Cartea "Femeile vin de pe Venus, bărbații de la băut" poate fi găsită în librării și pe site-ul Editurii Trei.
