Chelie, lie, ciocârlie…
Care e primul lucru pe care îl face un bebeluș de sex masculin după ce ia nota 10 și trage un pipi pe domnu' doctor care l-a adus pe lume? Își numără firele de păr din cap, ca să vadă dacă nu cumva a chelit. Surpriza nasoală e că nu găsește decât niște puf, de aici urlete luni în șir. Mult căutatul răspuns la întrebarea "De ce țipă bebelușii, atunci când nu le e foame și nu îi doare ceva?" este "Nu e clar cu fetițele, dar băiețeii țipă pentru că nu se suportă fără păr". Cu chiu, cu vai, după ce-și pun în cap broccoli, piure de morcov și tot felul de alte substanțe pline de vitamine, le crește, dar teama că îi va părăsi din nou nu va înceta niciodată să le dea coșmaruri.
Pe la 35 de ani, când au deja un luminiș în vârful capului, de ar putea să-și invite toată familia la un picnic în el, încep să doarmă cu fes, să facă duș cu șapcă și dragoste cu basca. Sau măcar cu o pungă pe cap, ca să nu se prindă lumea că, gata, nenorocirea s-a întâmplat. Dar cea mai ciudată și mai nebunească etapă începe pe la 50, când toate firele au plecat și a rămas doar ea, unica, inegalabila și neprețuita, cel mai important substantiv feminin din viața lor: ȘUVIȚA. Sunt bărbați care lasă totul baltă și pleacă în lume doar ca să fie singuri cu ea și să își petreacă ore în șir privind-o cu dragoste, în ochi… ăăă… pardon, în oglindă. Iar după asta își petrec niște ani pieptănându-și-o vâlvoi, făcându-și-o coc, dreadlocks sau sărmăluțe. Iar dacă vreo Dalilă le-o taie, noaptea, în somn, încep să vorbească pițigăiat.
Dacă cercetorii britanici ar "descoperi" că bărbații care au relații extraconjugale chelesc mai repede, s-ar desființa practic adulterul.
Curul văzut prin lentile
Dacă petreci o noapte la Spitalul 9, o să auzi din toate saloanele cum nebunii urlă în somn: "Nu, nuuuu, n-ai curu' mare! E minuscul, de fapt nici n-ai cur. Ai curul unei femei căreia i-a fost extirpat curul. De fapt, ce e curu'? Că nu știu despre ce vorbești, eu n-am văzut cur la tine niciodată… Oprește-te, nu mă mai chinui!".
În jurămintele de la căsătorie ar trebui trecut și asta: “Și să fiți împreună pînă ce moartea sau, mai grav, întrebarea «Am curul mare?» vă va despărți”.
Dacă e vreo femeie care îi anchetează pe teroriști la Guantanamo, sînt sigur că, după toate întrebările legate de atentate împotriva SUA, urmează:
– Ia zi-mi, Ahmed, da' sincer, ca să nu te mai electrocutez două săptămîni, am curu' mare?
Dar întrebarea asta, în sine, repetată clipă de clipă, tot n-ar fi mare lucru. Adevăratul calvar începe după ce-i spui că parcă, dar foarte puțin, insesizabil, oricum, foarte diafan, curulețul ei s-a împlinit puțin, a pus pe el greutatea unor fulgi de la subțioara îngerilor… Ha-ha, ai comis-o! Te va obliga, cînd vă plimbați prin oraș (ca să vă relaxați, bineînțeles), să rămîi puțin în spate și să-i spui cum se vede. Se vede ca un cur, cum să se vadă?!
– Dar unde e mai mare? S-a lățit? Și s-a și lăsat? Se văd două cute acolo unde încep picioarele? Aaa, chiar, picioarele cum sînt?…
– Nu știu, dragostea mea, să calculez aria curului! Ai văzut, la știri, ce accident groaznic de tren, au murit trei sute de oameni?
– Îhî, oribil, dar, ia zi-mi, cînd te uiți din profil, se vede mai bombat sus, spre talie, sau jos, spre pulpe?
– Printre victime și trei grupe de la grădiniță?
– Șoldurile sînt de țărancă?
– Și ce imagini înfiorătoare de la locul…
– Dacă mai scoți un cuvînt despre accident, te ia mama dracu'! M-așez cu curul ăsta imens pe tine și te strivesc.
Aaa, și de ce urlă fetițele după naștere ca disperatele? Pentru că pempărșii ăia le arată un fund cît Maternitatea Giulești.
65 de vizualizări
Haha. Cea mai tare faza: Nu stiu, draga, sa calculez aria curului 🙂