Simona Tache vs Mihai Radu: Despre inițiativă

Idei tâmpite în dialog

Știți tabloul lui Camil Ressu, "Cosași odihnindu-se", da? Ați observat că în el sunt patru bărbați care se odihnesc și o femeie care le cară merinde și apă, nu? Ei, bine, așa e și-n viață. Ele cu treabă non-stop, ei cu odih… ei cu munca grea, urmată de odihnă. Ce nu se-aude din tablou e conversația dintre doamna cu merindele și unul dintre cosași, soțul dumneaei:

– Auzi, iubito, ce-ar fi să mergem noi într-o mică vacanță, pe Lună?

– Într-o mică vacanță?

– Da. Facem plajă, baie, scufundări, mâncăm bunătăți!

– Plajă, baie, scufundări?

– Da.

– Pe Lună?

– Daaa.

– Noi suntem niște țărani într-un tablou, nu știu dacă realizezi asta. Nu avem cum să facem toate tâmpeniile care-ți trec ție prin cap. O dată, pentru că țăranii nu merg la scufundări, apoi pentru că nu putem pleca nicăieri. Tre' să rămânem aici, în tablou.

– Ești culmea! Orice ți-aș propune nu-ți convine.

Are dreptate el. Așa e și-n viață. Ei au tot timpul idei, cu care ele, zgripțuroaicele prozaice, nu sunt de acord:

– Iubito, mi-a venit o idee genială. Ce-ar fi să vindem tot și să plecăm într-o croazieră de cel puțin un an, prin toată lumea?

– Nu avem nici după ce bea apă. Ce să vindem?

– Casa, mașina, yacht-ul…

– Dar nu avem casă, mașină și yacht.

– Da, sigur! Niciodată nu zici și tu "da" la o idee de-a mea.

– Stăm cu chirie într-o garsonieră din Rahova.

– Totul îți pute!

– Nu chiar totul, doar șosetele tale. Du-te și pune-le în coșul de rufe.

Practic, femeile nu există decât ca să le taie lor, bărbaților, aripile. Ca să le amintească mereu că ideile lor sunt irealizabile, fanteziste și proaste și să-i pună să-și schimbe șosetele.

Război și tace

Dacă Dostoievski i-ar fi spus nevesti-sii că vrea să scrie un roman despre un student care omoară două babe, ar fi avut parte de o imagine superbă: doi ochi dați peste cap, una bucată pufnit subtil și foarte sugestiv, precum și un "Mda…" prelung, față de care ziua de post ar fi avut prestanța unui penis de japonez pe lîngă unul de afro-american. Și probabil că lui Mihail Feodorovici i-ar fi venit atunci ideea genială a unui roman despre o femeie care-și susține bărbatul în tot și-n toate. Iar la mijloc ar fi stat tot crima.

Nevasta lui Steve Jobs a aflat de compania Apple de la televizor.

– Steve, firma asta e cumva a ta?

– Da, într-un fel…

– În ce fel?

– În sensul că eu am făcut-o și e a mea.

– Aha, am înțeles. Dacă vrei, să știi că te pot ajuta cu niște idei.

– Cum să nu, da.

Și după asta, la cîteva luni, au divorțat.

Femeia are două feluri de-a fi alături de bărbat cînd acesta vrea să facă ceva.

Primul:

– Eu zic să te ții de serviciu!

Al doilea:

– Aaa, da, foarte bună ideea, dar fii atent cum ar trebui s-o faci, dacă vrei să aibă succes!

Nevasta e colegul ăla de la muncă pe care-l auzi mereu zicînd “S-a mai făcut” sau “Chiar ieri am citit despre așa ceva” sau “Era Beligan mic cînd ideea asta era depășită”.

Poate că și căsniciile ar avea mai multe șanse de reușită dacă femeia ar afla că te-ai căsătorit cu ea mai pe la bătrînețe.

Publicat în Cațavencii, nr. 9(87), 2013