Scump, doamnă, scump, dincolo era și mai scump!
Ieși cu el la restaurant, să sărbătoriți 20 de ani, 2 luni și 2 zile de la cea de-a patra întâlnire, aia la care tu ai purtat o rochie roșie și l-ai lăsat să-ți pună mâna pe fund. La inițiativa ta, normal, că el nu ține minte nici măcar data nunții. Cereți meniul, faceți conversație, îl pui să-ți descrie pantofii pe care i-ai purtat la rochia roșie și să-ți spună dacă ai avut și cercei, chestii d-astea relaxate. Ce idee bună această ieșire aniversară, mai stați și voi împreună, petreceți timp de calitate în cuplu… Deodată însă, îl vezi că se umflă ca un cocoș și îi face semn chelnerului, care se înființează umil:
– Da, vă rog…
– Adu-ne cea mai fină șampanie.
– Aduce băiatu’. La mâncărică v-ați hotărât?
– Da. Dă-ne cea mai bună friptură pe care-o ai.
– Păi, toate e bune, domnu’, depinde ce vă place.
– Stai puțin, dragule, să ne uităm pe meniu! – te interpui lividă între el și ospătar.
– M-am uitat, da’ aș vrea ne simțim bine azi, ți-o retează agil. Apoi, către chelner: Adu-ne ce ai mânca tu.
– Păi, mie mi-a dat soția la mine azi niște pâine cu parizer, da’ nu mai am, domnu’, că am servit pachețelul la prânz.
– N-ai înțeles. Adu-ne ce aveți mai scump. Soția mea merită să fie tratată ca o prințesă.
Ospătarul se luminează. Tu mănânci cea mai scumpă vită din univers, hrănită cu iarbă de aur, ștearsă la cur cu șervețele parfumate de aur și gătită în cuptoare de aur. Nota vine însoțită de o echipă medicală de aur care-ți ușurează jumătatea de un rinichi. La plecare, ți se spune „Sărut mâna, doamnă prințesă!”.
În fiecare dintre bărbații noștri zace bine ascuns câte un belfer d-ăsta. Când viața îi va așterne mai mulți rahați în cale, o să vezi că va alege să calce în cel mai cu moț.
Îți pun lumea pe tavă
Sunt acele momente în care ieși cu ea și în care vrea să-și demonstreze că totul e de netrăit. Exact când tu vrei să-i faci maxima surpriză și să-i pui pe masă porcul întreg învelit în icre negre, învelite în icre roșii, învelite în icre transparente, totul stropit cu șampanie, ea ia o furculiță de pe masă în mână și începe să se uite la ea. O ridică, o studiază, o pune în lumină. Mai ostentativ de-atât ar fi doar dacă i-ar băga furculița în ochi chelnerului. Nu zice nimic, nu reclamă nimic, doar cercetează furculița aia. Are fața omului care vede căcat pentru prima oară în viață. Apare și chelnerul.
– Are ceva aici! – zice ea.
Și îi întinde ăluia furculița care nu a fost spălată bine. Ăla zice:
– Ne scuzați, aduc alta imediat.
Ea e modestă, face o față gen: eh, lăsați, e meseria mea de dementă să urmăresc aceste chestii, să demasc murdăria din lume, să lupt ca un supererou ca toate să fie imaculate, mai ales că trec și printr-o perioadă în care vreau să demonstrez că totul e murdar în viața asta. Și fac așa ceva când nu am chef de nimic și vreau să le fut cheful și celor din jur.
După care vine și-ți zice că, de fapt, îi ajută pe oamenii ăia cu faptul că le arată furculița murdară.
E înspăimântător la ea că nu e nervoasă în timpul ăsta sau ceva. Nu, e rece ca Cioacă în timp ce feliază un parizer.
Dar asta e cu ea: când vrei să-i pui lumea la picioare – bine rumenită și cu garnitură de cartofi prăjiți – o apucă aerele și începe să pună viața la microscop ca să vadă dacă pulpa de porc a fost bine epilată în prealabil.
Simona !!!
Santeti criminal de buni, felicitari