Metafora 1 a sosit, omul negru a venit
Te-a enervat unul de la televizor și îi zici jumătății tale masculine: „Mamă, mamă, ăsta ar trebui călcat în picioare până nu mai mișcă. Uite și tu ce i-a făcut lu’ ăla, săracu’: i-a mâncat creierul“. A doua zi îți vine cu Anthony Hopkins în spate, desfigurat de cât l-a bătut. Ți-l trântește la picioare, după care se uită la tine cu un zâmbet de urangutan triumfător, așteptând să-l lauzi. În loc de laude, intri în șoc:
– Ce-i asta?????
– Ăla care te-a supărat ieri. l-am călcat în picioare până nu mai mișcă. Îi dă una cu vârful bocancului, să-ți arate că a făcut treaba ca lumea, exact cum ai cerut.
– Bine, dar… ăla era la televizor.
– Așa, și?
– Era personaj într-un film.
– Și?
– Ăsta e actor, înțelegi? Nu mănâncă creierii oamenilor, doar a jucat într-un film în care făcea asta. Se uită la tine ca maimuța, după ce a mușcat dintr-o banană de plastic. Tu insiști:
– Și, oricum, eu nu voiam să îl calce cineva în picioare.
– Nuu?
– Nu.
– Da’ ce voiai?
– Nimic.
– Atunci de ce mi-ai zis să-l fac pilaf?
– Nu ți-am zis. Am aruncat și eu o vorbă, m-am exprimat așa, metaforic.
– Metaforic? Ce-i aia? Și eu ce fac, acuma, cu ăsta?
– Păi, nu știu, faci ceva și îl repari.
– OK. Adu-mi trusa de scule de pe balcon.
Bărbații nu cunosc limbajul metaforic. Pe Charlie Sheen l-au dat afară din Doi bărbați și jumătate pentru că s-a trezit nevasta producătorului într-o seară: „Ha-ha-ha-ha-ha, uite porcu’ ce-a făcut, nici nu vreau să-l mai văd“.
Unde dragoste nu e, mai drege cu niște sare
N-ați băut niciodată o cafea în care ea a pus puțină toamnă? Ceva din parfumul de odinioară al Bucureștilor, o amintire? N-ați găsit în socată ceva din liniștea după-amiezelor de vară? Eh, înseamnă că nu a urmat rețeta pînă la capăt.
– Ah, fără un strop de iubire ciorba asta nu ar fi ieșit atît de bună!
Ți se aruncă leșinată în poală cum cădeau țoalele de pe Michael în videoclip cînd dispărea din ele. Ți-e jenă să-i spui că tot ce-i trebuia ciorbei ăleia era să fiarbă naiba mai bine legumele, că rumegi ca o vacă la ele și, pe lîngă lingurița de înserare dionisiacă, mergea și una de sare, fără de care poate să i-o dea lu’ Pufulete, cățelul din fața blocului. Nu, n-o va mînca nici el, dar poate are vreo obligație la vreunul mai nemîncat.
Ca să-și dea seama cît de penibili sînt cînd vorbesc despre vinuri ca cei mai mari perverși, cînd îl plimbă prin gură dîndu-și ochii peste cap, somelierii ar trebui să ia seama femeilor metaforice, a femeii care rămîne mută uneori în fața unei frunze galbene căzute din pom și pe care dacă o calci are senzația că i-ai trecut cu buldozerul peste suflet.
Nimic nu-i mai scîrbos decît atuncicînd îți zice că a făcut niște fursecuri în care regăsește ceva din privirea bunicii. Niște cataractă sau ce?
Chestia cu bunica e foarte sensibilă și deloc metaforică. Adică, na, bunica mea e bunica mea, o iubesc, dar bunica altcuiva e o babă pe lîngă care se învîrte moartea și n-aș vrea să mă aflu pe-aproape cînd îi ciugulește fursecuri din palmă.
– Ia, iubi, simți mirosul bunicii? Hai, cască gura!
– Auzi, da’ sarmale de-alea de acu’ două săptămîni nu mai sînt prin frigider? Că aș vrea să simt puțin ceva din aerul bunicului cînd se întorcea de la pescuit după trei zile de stat pe baltă.
