Muc cel mic, cu nesimțirea mare
Așa cum femeia are nevoie să-i spui, din când în când, că e frumoasă, iubită și devreme-acasă, are și bărbatul nevoie să-i spui că e nesimțit. E important să i-o declari măcar din când în când, altfel își pierde încrederea în sine. Iar dacă cumva nu-ți vine s-o spui, în mod natural (să zicem că n-ai observat că, în încercarea de a ținti agățătoarea pentru prosop, l-a aruncat pe jos, undeva lângă chiuvetă, și l-a lăsat acolo), fii fără grijă, nu vei fi nevoită să-l minți. Va face face el tot felul de giumbușlucuri din dorința de a-și obține complimentul sincer și dezinteresat: o să-ți lase buretele de vase îmbibat cu ciorbă, o să-ți arate ce și-a scos din nas, o să rîgîie cu zgomot sau o să te-alerge prin casă cu niște râme de pescuit, pe care o să vrea să ți le strecoare sub tricou.
Există așa, o lege nescrisă a speciei umane, care spune că bărbatul trebuie să fie și puțin nesimțit, altfel nu e suficient de bărbat. La vârsta la care fata începe să se moțeze, băiatul face pipi în grup, cu prietenii, concurs de flegme sau de storcit gândaci și tot felul de alte lucruri care se vor așeza temeinic la temelia masculului care va să fie.
Și îl vezi: când îi zici că-i nesimțit, se îndreaptă de spate și zâmbește cu nedisimulată mândrie, exact cum faci tu când îți zice prietena cea mai bună la telefon "Vai, dragă, ce-ai slăbit!".
Singurul motiv pentru care, deocamdată, se fac doar operații de mărire de penis e că, pentru femei, nesimțirea bărbatului e imensă, oricât ar fi de mică.
Sfat pentru doamne: dacă vrei să-l castrezi (psihologic, desigur), nu te arăta indignată atunci când îți arată un muc.
Femeia păianjen
De la o vîrstă, fetele se depărtează foarte mult de lume. Orologiul bate 16-17 ani jumate. Nu mai ating nimic în jur, iar ca să fie sigure de asta, își țin mîinile peste țîțe. Așa și merg pe stradă, cu brațele pliate. Se iubesc prea mult la vîrsta aia, că, altfel, cred că și le-ar tăia. Totul în jur le provoacă scîrbă, repulsie, viața este ceva anume făcut ca să le pună la încercare strîmbarea din nas. Lumea pute, lumea e groapa de gunoi de la Glina, iar ele sînt niște ființe diafane care visează la lumea aia pentru care lumea asta e doar o groapă de gunoi.
Mai trec niște ani, lucrurile se schimbă, unele dintre ele iubesc bărbații cu mult-mult păr pe ei, mă rog. Dar rămîn totuși cu niște sechele: urlă cînd văd gîndaci, omizi, păianjeni sau un scuipat. Abia la bătrînețe încep femeile să omoare chestii de-astea. E o ură în privirea unei babe care strivește un gîndac sau un păianjen!… Au fața aia a lui Van Damme cînd îi moare frate-su. Deci fața aia a lui Van Damme din toate filmele.
Oriunde ai fi pe globul ăsta, dacă e un gîndac la tine în bucătărie, trebuie să te duci rapid acasă și să-l omori. În tot acest timp, pînă te întorci tu din Canada, să zicem, ea stă înțepenită într-un colț, cu ochii uscați: n-a clipit! Are musculițe lipite pe pupile. N-a băut apă, n-a mișcat, doar din cînd în cînd a urlat la cel mic:
– Fugi, mami, fugi, salvează-te! Să-ți amintești de mine… Să nu fii un nemernic ca taică-tu cînd o să te căsătorești și nevastă-ta o să dea nas în nas cu un păianjen monstruos…
Cartea "Femeile din de pe Venus, bărbații vin de la băut", de Simona Tache și Mihai Radu, se găsește în librării sau poate fi comandată online de AICI.
