Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Sistemul bancar e dator

Zoom Sistemul bancar e dator

Aceasta ar fi trebuit să fie știrea acestor zile: Consiliul Concurenței a sancționat zece bănci cu amenzi totale de 3,73 miliarde de lei, echivalentul a aproximativ 710 milioane de euro, pentru încălcarea normelor de concurență și coordonarea comportamentului în cadrul procedurii de stabilire a ROBOR.

Această anchetă a Consiliului Concurenței a început în anul 2022, același an în care Mugur Isărescu spunea: „Băncile au cam sărit calul cu ROBOR-ul“. Ce-o fi înseamnat „cal“ pentru Isărescu atunci nu știm, pentru că azi, patru ani mai târziu, spune că nu e OK deloc raportul Consiliului, că nu așa trebuia să procedeze. Bineînțeles că BNR ar fi trebuit să supravegheze băncile comerciale, pe site-ul BNR găsim Direcția de supraveghere care se ocupă cu asta: „În activitatea de supraveghere, BNR verifică modul în care instituțiile de credit respectă cerințele de natură prudențială prevăzute de legislația în vigoare, menite să asigure aplicarea unor politici și practici bancare prudente. Verificarea se realizează atât pe baza raportărilor transmise de către instituțiile de credit la BNR (off-site), cât și prin inspecții desfășurate la sediul instituțiilor de credit și al sucursalelor acestora din țară și din străinătate (on-site)“.

Băncile vor ataca decizia Consiliului pe toate căile, inclusiv prin presă și, mai ales, prin calea numită Manole.

Să vedem cine sună în acest caz, oricum cineva mai mare decât Lia.

10.061 de vizualizări

Citeşte mai multe despre:

6 comentarii

  1. #1

    mi-am platit marti 530 de lei la intretzinere la bloc si mai platesc astazi joi , 190 de lei la intretzinere la bloc si scap de datorii la intretzinere la bloc , in bucuresti .

  2. #2

    Băncile realizează profituri uriașe pe spinarea amărâților care se chinuie să supraavețuiască iar ele băncile îi jecmănesc pentru ei și clicile lor …..,cred că nu vor muri niciodată și vor duce cu ei furăciunile.
    Totul vă va rămâne pârloagă în urma voastră , doar faptele și-o amintire urâtă pentru urmași.

    • #3

      Iar acel profit, bă fraiere, se duce in țările de origine ale acelor bănci. Adică: Franta, Austria, Olanda, etc.
      Asa ca luati credit de la ei ca ei sa o „duce” bine.

  3. #4

    Dar avem auto

  4. #5

    Dar avem autostrazi din parai europeni…

  5. #6

    Pai cine credeti ca l-a tinut in functie pe Manole, creditorii sau Bancile ? Si apropo,Directia aia de supraveghere cu ce se ocupa concret ? Pe ce isi iau lefurile alea babane plus alte privilegii de care nu se discuta niciodata ? PS.Autorule,chestia cu Lia a fost lamurita a doua zi asa ca nu are sens rostogolirea acestei aiureli. Stiu ca da bine si nu va puteti debarasa de o ineptie cu care v-ati obisnuit si care place pulimii si nu numai ,lui Patraru, ala cu rating 0,4, i se umple gura. Savonea a sunat ca sa-i avertizeze pe cei care participau la intalnire (judecatori) sa nu intervina la acuzele aduse lui Predoiu,referitoare la marea lui reforma, spre care alunecase discutia, pe principiul, sa se apere singur.Capsici ?

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Coperta Catavencii – 9 septembrie
erbasu
Imapp
verlinne
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia