Prinși probabil de dezbaterea cu homeschooling vs. învățămînt public, băieții de la șefia CJ Gorj – Popescu, Florescu și Muja – au uitat că a început școala, așa că s-au trezit pe cap cu o situație extremă care, sanchi, nu putea fi prevăzută de autoritate. Din programul “Laptele și cornul”, elevii din județ aveau asigurat doar cornul, așa că mai-marii județului au pus-o de o scurtă și eficientă negociere directă, prin care bugetul a mai fost muls de 1.579.158 de lei plus TVA. Totul pentru ca școlarii sistemului public de învățămînt să beneficieze de lapte și iaurt natural.
Acum, desigur, cei trei crai de la conducerea județului – Popescu, Florescu și Muja – sînt și ei niște oameni politici la bază. Astfel că, odată apărută situația asta de extremă urgență a începerii anului școlar, pe care n-aveau cum să o prevadă, că ei și-au terminat de mult timp doctoratele, oamenii au apelat la niște cunoștințe, astfel încît treaba să meargă cît mai repede cu putință. L-au sunat pe Aladin Georgescu, patronul firmei Simultan SRL, cu care au bătut palma pentru furnizarea de lapte și iaurt. Și era normal să-l sune pe el, căci nu doar că-i un obișnuit al contractelor privind furnizările de lapte și corn, dar omul e chiar potrivit. Predestinat, am putea zice. Căci Aladin de la Simultan e genul de patron prieten cu toată lumea, fiind un bun contribuabil de campanie atît pentru PSD, cît și pentru PNL. Vorba aia, nu se știe cine iese la alegeri, așa că e bine să ai o relație bună cu combinozaurii din ambele părți ale gardului politic. Mai ales în situații de-astea, de extremă urgență, cînd începutul de an școlar ia administrațiile publice prin surprindere mai ceva ca vremea nefavorabilă.






