Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Slatina, un oraș al cărui Moț se vede tare bine în presa locală

Zoom Slatina, un oraș al cărui Moț se vede tare bine în presa locală

Puține sînt locurile în care triunghiul amoros presă-politic-buget public se vede mai clar și mai frumos ca în Slatina. Nici nu putea fi un alt loc decît cel care l-a dat țării pe alde Vâlcov, cel care-și ținea tablouri în pereți ori bani ascunși în cimitir. Și al cărui brav urmaș, Constantin Stelian Moț, pare în anumite aspecte un primar chiar mai cu moț. Adică omul pare să fi înțeles că sînt de preferat liniștea și controlul pe plan local, decît să se audă despre el prin Capitală ori prin alte părți. Uite, de exemplu, în urmă cu niște zile bune, Primăria Slatina a decis că e timpul să-și ia niște servicii de informare, promovare și publicitate media a activității. Că ei nu știu cum e să trimiți un comunicat, să postezi pe social media sau, vorba aia, să încarci și două poze cu vreun eveniment. Bine, au făcut ei un „pachet“ cu condiții, că producție video, că anunțuri de tip info-text, că să fie și presă scrisă și chiar „portal online cu profil social media“. Iar pentru toate astea au pus la bătaie aproape două milioane. Da, un orășel cu vreo 70.000 de locuitori și un buget care, real, se învîrte în jurul a 40 de milioane de euro dă o jumătate de milion de euroi pentru publicitate. Normal, la licitație s-a înscris o singură firmă, pentru că, bineînțeles, numai una voia banii ăia, sanchi. Date Advertising, altfel o cunoștință mai veche a Primăriei, despre care am mai scris noi pe aici și care deține Olt TV, un post absolut imparțial și corect cînd vine vorba de primarul Moț, a primit pe 1 aprilie cele două milioane de la Primărie, la care se mai adaugă și TVA, desigur. Ce-i drept, e vorba de un contrat pe doi ani, care se va termina fix înainte să înceapă campania electorală, că doar acolo e altă poveste, cu alte sume.



Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia