Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Şopîrla Deko a făcut pui

Zoom Şopîrla Deko a făcut pui

Unde în general: Sînt două tipuri de oameni în Bucureşti. Sînt ăia care au auzit de Cafe Deko şi ăia care habar n-au ce-i ăla YouTube. Cafe Deko este, dacă vreţi, primul brand din stand-up comedy-ul românesc. Pînă şi deja celebrii Teo, Vio şi Costel, care fac aşa ceva de cîţiva ani buni la propriul local, Club 99, încă mai sînt deseori botezaţi de promoterii înceţi la minte trupa Deko. În ziua de azi, la Cafe Deko se face stand-up în continuare, deşi cei trei mai sus menţionaţi n-au mai urcat pe scenă acolo de ceva timp. De multe ori e fantastic, uneori nu chiar aşa grozav, dar se face, brand-ul se ţine şi lumea rîde.

Unde în particular: Din vara asta însă, dacă vrei să ajungi la Deko ai două opţiuni, din care nici una nu e Cafe Deko. Recent s-a deschis Cafe Deko 2, două străzi mai la dreapta, care e alt loc, cu scaune mai lucioase, dar în principiu cu acelaşi spirit. Aleea pe care e intrarea la Deko 2 pare mai mult un loc unde să faci trafic de heroină decît să chemi oameni la stand-up. În spatele unei bucăţi de placaj care e pe post de uşă e un gang. Treci pe lîngă o bucătărie, urci pe nişte scări, te rătăceşti puţin, după care urci pe nişte alte scări mai dubioase şi ajungi la noul Deko.

Unde în Regie: Dar dacă vă străduiţi puteţi să ajungeţi la Cafe Deko şi fără să aveţi nevoie de o hartă, pentru că Deko şi-a deschis terasă şi în Regie, în incinta fostului club ONX. Frumos şi e binevenită un pic de răcoare dacă vrei să mergi la stand-up, deşi studenţii sămînţari de la P-uri şi Bumtzi-bumtzi-urile de la cluburile dimprejur s-ar putea să-ţi taie din plăcere. Deci, oricum aţi vrea, stand-up este în vara asta, în Capitală, şi la Summer Deko, şi la Club 99. Dacă sînteţi cititori ai acestei reviste, vă rog eu să veniţi la stand-up în Regie, ca să creşteţi cu cîteva puncte media IQ-ului spectatorilor.

 



Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia