Spanie cu zurgălei / Frumoși sînt căluții tăi!

Tradiție sau noutate? Egalitarism sau meritocrație? Monarhie sau republică? Există viață după Infantino et Trump? Și, la urma urmei, la final, după finala World Cup 2026, chiar a existat Dumnezeu.

Iată, fraților, câteva teme abisale capabile să divizeze încă o dată societatea noastră microbistă. Acum, la sportul mondialului, abordăm succint doar câteva probleme greu de rezolvat. Toate se vor rezolva complet doar atunci cînd, pe lîngă premiul FIFA pentru pace, se vor înființa și premiile Nobel pentru matematică & fotbal. S-o luăm pe rînd, dar nu neapărat în ordinea numerelor de pe tricou.

A fost cumva Mondialul lui Trump, așa cum existau multe temeri conform unor suspiciuni rezonabile? Ei, aș! Gata! Uitați-l pe Moș Donnie, bătrînul clown, și-a făcut și el numărul. Încă o dată s-a dovedit că fotbalul rămîne mai nemuritor decît orice lider ce s-ar dori veșnic. Există suspiciuni rezonabile că Trump & Infantino tot o vor mierli într-o bună zi. În ceea ce privește fotbalul, e clar că deține secretul vieții veșnice, atîta vreme cît tot trăiește prin atîtea echipe și suporteri.

Tot temperînd niște temeri, s-a încheiat, cu un armistițiu, războiul dintre tradiție și noutate. Noile reguli din arbitraj nu-s catastrofale, iar ciudățeniile de show americănesc au fost suportabile. Pot fi considerate doar o pată de culoare locală. Deci încă o dată am supraviețuit.

Egalitarism sau meritocrație? Ei bine, ăsta chiar e un subiect interesant. La primul campionat mondial cu 48 de echipe, diluat, afirmația elitiștilor, „We want more”, adică un World Cup cu 64 de echipe, susțin țuțării lui Infantino. De fapt, din nou, de parcă ar fi fost rabin, fotbalul le-a dat dreptate tuturor. La masa bogaților au avut acces mai mulți amărășteni, în spiritul egalității de șanse. Pînă la urmă, în semifinale au ajuns tot fruntașele din clasamentul FIFA, în spirit meritocratic. Pe scurt, e corect. Spania, campioană mondială. Insulele Capului Verde, campioană morală mondială. A fost meci egal, peste tot, după 90 de minute, în meciul trilateral Spania–Argentina–Capul Verde.

Monarhie sau republică. Altă chestie mișto. Anglia și Spania — state cu regim monarhic, Franța și Argentina — republici prezidențiale. Ba, chiar mai mult decît atît, uneori, cînd vezi cine a cîștigat în ambele finale (aia mică și aia mare), parcă n-ai mai pariat pe republicani, bobocule!

Trebușoara-i că una-i forma de organizare a statului, alta-i statul pe teren. Înseamnă ceva complet diferit. Argentina, ca echipă, a fost o monarhie absolutistă, stăpînită doar de venerabilul Messi, sub deviza „Nihil Sine Leo”. Pe partea cealaltă, Spania s-a comportat ca o republică unde, tot ca echipă, nu există lider maximo. Modelul spaniol s-a dovedit a fi mai inspirat în lumea de azi. Trăiască Republica Regelui Fotbal!

Și, în final, domnilor și chiar doamnelor, nicio întrebare, nicio întrebare. Avem doar o certitudine. Da, Dumnezeul… Dumnezeul fotbalului există, căci nu degeaba făcu el să cîștige Spania, ca să nu cîștige Argentina asta. Așa cum tot El ne trimise un Messi pe pămînt, precum și pe gazon, ca să ne bucure pe noi, muritorii de rînd, și să-l boteze pe Lamine Yamal.

Facă-se voia Lui în veci, ca să ajungem și noi, și toți cei dragi nouă, cu tricolorii noștri, la viitorul Campionat Mondial. Hai, România!