Poate ați uita care e prima luptă a Guvernului Ciolacu. Nu e bine să uităm, căci nu vom ști la ce ne uităm. Dar omul ne-a spus, din prima zi ca premier: „Prima noastră luptă va fi cu prețurile și cu specula“.
Acum, ar trebui să întrebăm și noi care e specula. Mi-e greu să cred că se referă la specula cea mai mare, la miliardele de euro care s-au făcut și se fac de vreo doi ani: specula la energie, combustibili, bănci. Fix specula care a urcat la cer facturile românilor și specula în timpul căreia PSD era la putere. Statul român a fost unul dintre principalii beneficiari ai acestei specule, companiile din Energie fiind pe profituri istorice. Dar cine nu a fost? Statul și privații, în complicitate, au sărăcit populația, apoi statul a luat bani de la UE ca să le dea oamenilor ajutoare. Nu trebuie uitat nici asta: a speculat și UE. Acest infinit al incompetenței numit Boloș a luat bani de la UE ca să astupe sărăcirea cruntă a populației făcută prin „profitul“ companiilor de stat.
Bineînțeles că Ciolacu minte: el e speculantul, e parte din speculanți, e complicele băncilor și în continuare vor contribui la sărăcirea cetățenilor. De data asta cu Boloș la Finanțe.