Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Spioni spanioli prinși într-un solar din Oltenia. Voiau să afle cum reușesc românii să crească roșii la 70 lei kilogramul

Zoom Spioni spanioli prinși într-un solar din Oltenia. Voiau să afle cum reușesc românii să crească roșii la 70 lei kilogramul

Serviciile noastre au dejucat, duminică dimineață, o acțiune de spionaj pusă la cale de o organizație de agricultori din Spania. Aceasta plănuia să obțină rețetele secrete ale agricultorilor din Oltenia, în baza cărora se produc roșiile oltenești la 70 de lei kilogramul.

Doi cetățeni spanioli, deghizați în zilieri din Nepal, au fost surprinși când încercau să pătrundă într-un solar din Pielești, județul Dolj. Cei doi aveau asupra lor aparate de fotografiat și un carnețel în care notaseră toate detaliile cu privire la temperatura din solar, înălțimea plantelor, forma și culoarea roșiilor oltenești, date pe care urmau să le transmită în Spania. Deasemenea, aceștia aveau, într-o fiolă, mostre de transpirație de agricultor român. Se pare că acolo e secretul, doar avem cel mai ridicat preț per litru de sudoare țărănească din toată Uniunea Europeană.

Este al treilea incident de acest fel din ultimele săptămâni, dejucat de serviciile din România. Ultimele rapoarte indică o frustrare tot mai mare în rândul agricultorilor străini, care nu reușesc să producă fructe și legume la prețuri atât de mari ca în România.

Cei doi spioni se află acum în custodia forțelor de securitate și urmează să fie extrădați în zilele următoare. SRI a transmis un avertisment cu privire la riscul ridicat al unor astfel de incidente, fiind așteptate valuri de spioni din Spania și Italia, în special în perioada când se vor coace primele cireșe, fiind știut că prețul cerut de agricultorii români poate fi și de zece ori mai mare decât cel din țările normale.

2.423 de vizualizări
atentionare pamflet

Citeşte mai multe despre:

4 comentarii

  1. #1

    Si agricultorii nostri ar putea sa intrebe spaniolii, cu cat se subventioneaza rosiile la ei, de ajung la noi 20 lei/kg ? Sau le cultiva in Turcia si le aduc in Spania ?

  2. #2

    Iranul e de acord sa se alieze si cu AUR, sau chiar Netanyahu numai sa iasă odată PSD de la guvernare.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia