Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Stăm bine cu absorbția. Dar ce-ar fi să dăm niște bani ca să vedem că stăm bine

Zoom Stăm bine cu absorbția. Dar ce-ar fi să dăm niște bani ca să vedem că stăm bine

Dacă e să ne uităm în gura Guvernului, ai zice că n-a rămas fir de euro european pe care să nu-l fi cules și absorbit. Practic, în Guvern pare un fel de competiție între recoltele la hectar ale lui Daea și fondurile europene ale celorlalți, în sensul de care a depășit mai abitir planul cincinal.

Și, dacă tot au zis de atîtea ori că stăm sublim în ce privește absorbția fondurilor europene, de-au început să și creadă ce zic, băieții lui Daniel Suciu, de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, s-au gîndit că n-ar strica și niște evaluări independente, sanchi. Adică să vină niște firme din afara ministerului care să zică ce bine stăm cu “eficiența, eficacitatea și impactul utilizării resurselor” din cadrul axelor prioritare POCA. Să facă ei niște studii, adică, să aflăm nu doar că am super-absorbit, dar și că am absorbit cu folos.

Și uite așa s-a ajuns ca vreo 2,2 milioane de lei să fie împărțiți în trei loturi și scoși la mezat. Două dintre contracte au ajuns la ACZ Consulting SRL, o firmă din Craiova despre ale cărei aventuri într-ale consultanței v-am mai zis noi în cîteva texte. Firma în cauză este deținută de Adelina Gherghinescu, soția lui Gheorghe Gherghinescu, șeful BNR Dolj, și nu doar că are un super-lipici la banul public, în special cel de sorginte fonduri UE, dar a și fost implicat în fel și fel de scandaluri, născute fix în urma unor proiecte derulate din fonduri europene, respectiv celebrul POSDRU – devenit acum POCU – în urma căruia n-a rămas mai nimic, în afară de hîrtii și bani tocați.

Cea de a doua firmă, care a primit doar 450.000 de lei de la ministerul condus de Suciu, se numește Archidata SRL, o companie la bază din Milano, dar care și-a făcut de niște ani buni un obicei din a lucra cu statul român, având zeci, poate chiar sute de contracte la activ, de multe ori în parteneriat cu firme ale unor băieți deștepți și localnici.

Dar cel mai important și mai important e că, pentru doar 2,2 milioane de lei, în curînd vom afla nu doar că am absorbit fonduri europene de nici nu mai știm ce să facem cu ele, ci și că le-am folosit super-eficient și cu impact.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

tn
Editoriale
  • O beție cu Marx

    26 mai 2020

    Un fermier german a încercat să se joace de-a Tarkovski cu naivii culegători de sparanghel din Ferentari, refăcînd pe plantația sa scena tulburătoare din filmul Solaris în care cosmonautul pierdut […]

  • Bătrînii noștri mor de tineri

    26 mai 2020

    Nu mai e mult și vom auzi cum a învins Klaus Iohannis epidemia de coronavirus. „Eu, Guvernul, celelalte autorități ne luptăm pentru viețile românilor, ne luptăm ca să scăpăm de […]

  • Conspirația incompetenților

    26 mai 2020

    România funcționează în virtutea inerției. Nu de azi, de ieri, ci aproape dintotdeauna. Mulți dintre concetățenii noștri, cam 2,5 milioane, cred că România e Bucureștiul. Alții cred că România e […]

  • Mozart pe colivă

    19 mai 2020

    Ca oaia bearcă ce-și ține coada iluzorie pe sus, Guvernul României le-a dat austriecilor o lecție de demnitate națională săptămîna trecută, obligîndu-i să trimită un tren special pentru româncelecare-i șterg […]

  • O nouă stafie bîntuie România: propaganda rusă

    19 mai 2020

    Propaganda rusă, poreclită uneori “propaganda pro-rusă”, e o specie eliberată recent pe piață, într-un moment în care anticorupția s-a demonetizat, Ciuma Roșie a trecut în Opoziție, iar pericolul maghiar, folosit […]