Starea nației pe timp de vară: revoltă, nepăsare, abandon

Săptămâna trecută, aflat în vacanța impusă de Campionatul Mondial de fotbal, Dragoș Pătraru a fost înștiințat de către TVR că i s-a reziliat contractul cu instituția publică. În lumea birocrației de stat sau private, procedeul, nu neapărat omologat, se numește “mail-ul de vineri, ora 16”. Adică veștile greu digerabile sunt transmise la închiderea programului pentru cel puțin două zile, perioadă în care nu-ți mai răspunde nimeni la telefon, la e-mail, la porumbei călători.

Deși are o vastă experiență în presa scrisă, deși televiziunea nu-i era absolut deloc necunoscută, Dragoș Pătraru a erupt, cu adevărat, în presa națională atunci când a început să realizeze Starea nației la România TV. Asta se întâmpla în februarie 2013. Iar de atunci și până în zilele noastre, emisiunea asta a avut o constantă: cea mai bună audiență a postului pe care era difuzată. Așa s-a întâmplat la RTV, așa s-a întâmplat și în timpul primei descălecări la TVR, așa s-a întâmplat și la Digi, și se întâmpla iar la TVR, în timpul acestei reveniri. Sigur, vorbim și despre televiziuni cu rating de post mic în restul zilei, dar diferențele, care ajung uneori la peste 300%, între Starea nației și alte emisiuni ale posturilor pe care performează, spun multe despre potențialul și publicul emisiunii.

Cumva, locul emisiunii Starea nației era și este la TVR. Pentru că este singurul loc unde echidistanța editorială a emisiunii ar putea supraviețui. În nici o televiziune de știri, toate fiind aplecate într-o parte sau alta, angajatorul n-ar putea rezista mult presiunilor venite de la comanditari și ar renunța la emisiune la un moment dat, pentru că, pe lângă atingerea sistematică a “inamicilor”, aceasta ar aduce pagube însemnate și printre “amicii” de conjunctură. Singurul pe care lucrurile astea nu-l interesau, nu-l atingeau, ba, mai mult, păreau să-l amuze era Sebastian Ghiță, care răspundea zeflemitor tuturor telefoanelor prin care diverși politicieni, din propriul partid sau din partide conexate în domeniul afacerilor, încercau să determine pedepsirea exemplară a lui Pătraru și a emisiunii sale. Dar emisiunea nu putea rămâne o veșnicie la RTV, pentru că acolo nu era loc de creștere și pentru că s-ar fi pierdut printre fake news-uri cu câini care umblă cu banii lui Soros în coadă.

Mutarea la TVR a fost firească, în acest context, dar și riscantă. Pentru că TVR tolerează greu satira politică. Oricât și-ar dori-o, la un moment dat, oricât ar tânji după audiență și după un public aducător de advertiser-i, niciodată TVR nu poate rezista, instituțional, la telefoanele externe și la strâmbăturile din nas interne. TVR este, dacă permiteți comparația, asemeni cetății Chiliei în timpul lui Vlad Țepeș: atacată de inamicul extern, turcii, pe mare, și asediată de inamicul intern, armata lui Ștefan cel Mare, pe uscat. De aceea, în timp, instituția care era, în 1990, singura televiziune din România a ajuns să se bată în audiențe cu televiziunile de nișă, deși are de patru-cinci ori mai mulți angajați decât oricare dintre acestea.

Primul contract cu TVR al emisiunii Starea nației s-a sfârșit prost din lehamitea luptei cu angajații. Altoiți constant în emisiune, aceștia au mers până într-acolo încât într-o seară nu au vrut să difuzeze emisiunea. Asta, după ce șicanele începuseră încă de la primele ediții, pentru că emisiunea era produsă extern, iar niște oameni care voiau să-și justifice existența căutau nod tehnic în papură de fiecare dată.

A urmat episodul Digi, care, contractual, ar fi trebuit să dureze mai mult. Dar, acolo, Pătraru s-a lovit de incapacitatea șefilor televiziunii de a înțelege că, ascunzând informația neplăcută sub preș, nu faci nimic. Așa că a încetat și această colaborare mult mai devreme decât ar fi fost cazul.

Și a urmat întoarcerea la TVR. De fapt, conducerea TVR a sperat mereu că Starea nației se va întoarce la televiziunea publică, pentru a da din nou oxigen programului de seară al postului.

Emisiunea nu și-a schimbat bunul obicei de a lovi în toate părțile politice sau sociale, iar asta este greu de acceptat, uneori.

O acceptă greu publicul emisiunii, care crede că, dacă azi vede un material din care Dragnea iese șifonat rău, nu va vedea niciodată unul în care Iohannis are parte de același tratament. Sau invers. Dacă te uiți pe comantariile de pe pagina de Facebook a emisiunii îți dai seama că oamenii numesc echidistanță doar atacarea celor pe care-i consideră ei adversari politici. O emisiune care-i atacă și pe unii, și pe alții este, prin urmare, vândută. Oricui, nici nu mai contează.

La fel gândesc și unii membri ai consiliilor de administrație care se perindă prin TVR la interval de aproximativ un an. Trimiși acolo de partide, unii simt nevoia să se facă utili, fie că le-o cere sau nu le-o cere nimeni. Și se fac utili raportându-se la emisiunile cu audiență. Nimeni nu va reacționa la o emisiune pe care n-a văzut-o lumea, ci doar la emisiunile care stârnesc reacții.

În mai, Pătraru a intrat în conflict cu actuala conducere a TVR. Din nefericire pentru un om de comunicare, din demersul său a rămas doar ideea că o ziaristă de la știri a fost jignită de către șefa TVR. Asta este informația care a acaparat atenția. Dacă mai era vorba și despre altceva, dacă era vorba despre presiuni politice, despre ingerințe nepermise în editorial, lumea aproape că n-a observat, având în fața ochilor doar imaginea acelei etichetări jignitoare și atât.

Pentru că a considerat că Pătraru a încălcat contractul pe care îl avea cu TVR, conducerea instituției a reziliat unilateral acest contract. Cum spuneam, atunci când Pătraru se afla în vacanță, iar opinia publică era ocupată cu multe alte lucruri. Dacă acel contract ar fi fost reziliat în mai, imediat după scandal, probabil că în fața TVR s-a fi strâns ceva oameni care să protesteze. Așa, însă, nici măcar inutilele proteste online nu au avut cine știe ce vlagă.

Zilele astea, însă, s-au sesizat șapte membri ai Consiliului de Administrație al TVR. Care solicită explicații și o discuție serioasă pe marginea scoaterii emisiunii din grilă. Lucru pe care ar fi trebuit să-l solicite cu două luni în urmă. Dar probabil că erau prea ocupați cu altele, mai importante.

Cum prea ocupați par a fi și cei care, în mai, păreau dispuși să meargă până-n pânzele albe alături de Dragoș Pătraru și de echipa de la Starea nației. Acum, parcă nici măcar n-au auzit ce s-a întâmplat. Când colega lor de la știri a fost făcută “cap de porc”, sute de angajați ai TVR au semnat o scriitură de protest. Când a fost reziliat contractul celui care făcuse dezvăluirea, nici un ziarist de la Știrile TVR n-a luat poziție public.

Dacă nu se revine asupra deciziei luate de conducerea TVR, postul public va rămâne nu doar fără emisiunea cu cel mai mare rating, dar și fără o voce care n-a evitat, în cinci ani și jumătate de emisiune, nici unul dintre subiectele cu adevărat importante. Iar TVR are nevoie de o astfel de voce, care, poate, uneori mai și greșește, dar care nu se teme s-o facă de dragul unui salariu călduț.

În rest, este de neînțeles lipsa de reacție a celor care au aplaudat atunci când Pătraru a pornit la luptă. I-au lăudat curajul, l-au asigurat de sprijinul lor, iar acum par a spune “Ia mai descurcă-te și singur!”, de parcă ei ar fi obosit deja ca urmare a eforturilor depuse. Și, de fapt, chiar au obosit. Căci atunci când nu faci absolut nimic pentru cei din jurul tău, niciodată, gestul de a da un like pe Facebook îi golește de-a dreptul de energie pe unii, iar pe alții și de conținut.